Bancă din Turceni, jefuită şi amendată

Un bancomat amplasat în incinta Casei de Cultură din oraşul gorjean Turceni a fost spart, în noaptea de joi spre vineri, de către persoane necunoscute, suma sustrasă din ATM nefiind, deocamdată, cunoscută. Potrivit Poliţiei, unitatea bancară a fost atenţionată, în mod repetat, să-şi remedieze deficienţele privind echipamentele de supraveghere şi alarmare, iar ultima amendă pentru neremedierea deficienţelor privind paza a fost aplicată acestei unităţi cu o zi înaintea jafului.

"Unităţii bancare i s-a solicitat în mod repetat să-şi remedieze deficienţele constatate de poliţişti în ceea ce priveşte lipsa echipamentelor de supraveghere, alarmare şi sisteme tehnice de semnalare a acţiunilor de efracţie privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere că unitatea bancară nu s-a conformat dispoziţiilor legale şi nici solicitărilor poliţiştilor de a-şi remedia aceste deficienţe privind paza respectivului bancomat, poliţiştii au sancţionat în mod repetat societatea în cauză, ultima sancţiune contravenţională, în cuantum de 2.000 de lei, fiind aplicată la data de 10.12.2009”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: