Bani de la guvern pentru asfaltarea drumurilor din Bărbătești

Administrația locală din comuna Bărbătești a reușit să obțină fonduri guvernamentale în valoare de peste 3 milioane de lei pentru asfaltarea drumurilor din comună. Urmează o licitație pentru alegerea firmelor care vor efectua lucrările. Primarul Adrian Mangu spune că, prin realizarea acestui proiect, poate afirma că și-a onorat promisiunea făcută cetățenilor când a venit în fruntea comunei.  

Comuna Bărbătești a primit finanțarea necesară pentru a asfalta drumurile pietruite din comună. Este vorba de circa 5.5 km de drumuri, adică toate șoselele neasfaltate din comună. „Lucrări de modernizare a șoselelor vor fi efectuate în toate satele comunei”, spune primarul Adrian Mangu. „Prin Programul Național de Dezvoltare Locală ne-a fost aprobat un proiect în valoare de 3.2 milioane lei. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea drumurilor comunale și sătești. În toată comuna vor fi efectuate lucrări. Sunt mai multe drumuri scurte. În momentul de față acestea sunt drumuri pietruite, cu piatră spartă, și vor fi asfaltate. Vor fi efectuate și rigole pentru preluarea apelor, vom face și o reabilitare a podurilor, podețelor și vom reface accesul la fiecare proprietate”, a declarat Adrian Mangu, primarul comunei Bărbătești.

Autoritățile locale speră să demareze lucrările anul acesta. Procedurile vor mai dura puțin, asta pentru că va trebui realizat un proiect tehnic după care va fi organizată și licitația pentru desemnarea constructorului. „Noi vrem să terminăm lucrările cât mai repede, să ne putem apuca de altele. Mare parte din sumele prinse în bugetul pe acest an sunt pentru studii de fezabilitate și proiectare, necesare pentru atragerea de finanțare. După ce se vor încheia lucrările la drum, vor mai rămâne doar foarte puține case care să nu aibă asfalt. Asta a fost și una din ambițiile mele când am candidat ca primar. Am promis oamenilor că nu o să rămână nicio casă fără acces la asfalt. Și, încet-încet, ajungem la situația aceasta”, a concluzionat primarul comunei Bărbătești.

Consiliul Local Bărbătești a avizat, recent, într-o sedință extraordinară, și noua grilă de salarizare în ceea ce privește personalul primăriei. Primarul Adrian Mangu spune că cea mai mare parte a funcționarilor vor încasa salarii mai mari, începând cu luna iulie.  

Vizualizări: 478

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: