Bani mai puţini pe concediu pentru profesori

Mai puţini bani pe perioada vacanţei. Cu asta se vor alege dascălii care vor sta acasă trei luni de zile. Legea care prevede diminuarea salariilor cu 25% a intrat în vigoare, drept pentru care dascălii care au primit mai devreme indemnizaţiile de concediu pe lunile iulie şi august s-au trezit cu mai puţini bani în buzunare. Un profesor debutant care are un salariu de 924 lei primeşte în urma reducerilor aproape 700 de lei.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, există deja profesori care au primit indemnizaţiile de concediu diminuate. Astfel de situaţii se întâlnesc la Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu sau la Şcoala Generală din Ciuperceni. „Dacă există şcoli unde s-au dat indemnizaţiile nediminuate, profesorilor li se vor reţine sumele necesare”, spune Ermina Frunzaru, referent în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Chiar dacă nu au indemnizaţie de concediu, nici inspectorii nu vor fi ocoliţi de reduceri. „Noi nu avem indemnizaţii de concediu, dar vom primi salariul diminuat începând cu 14 august, când vom primi banii pe luna iulie”, mai adaugă Ermina Frunzaru.

Liderii de sindicat ameninţă cu judecata

„Urmează să consultăm avocatul sindicatului Liber din Învăţământ pentru a vedea în ce măsură calculul indemnizaţiei de concediu este legal diminuat. Consilierii juridici ai federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar ne-au pus la dispoziţie suportul legislativ la care să apelăm pentru eventualele procese”, spune Florinela Ponta, liderul Sindicatului Liber din învăţământ, filiala Târgu Jiu. De asemenea, liderii sindicatelor din învăţământul gorjean susţin că prevederile Legii 118/2010, prin care se vor reduce cu 25% indemnizaţiile de concediu ale personalului din învăţământ, nu pot fi aplicate retroactiv, în condiţiile în care indemnizaţiile trebuie calculate şi plătite înainte de plecarea în concediu. „Avocatul poporului refuză să sesizeze Curtea Constituţională pentru neconstituţionalitatea reducerilor cu 25% a veniturilor tuturor bugetarilor. Legea 118/2010 exclude indemnizaţiile de concediu pe care salariaţii din învăţământ le primesc”, mai afirmă Florinela Ponta.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: