Anii au trecut peste el cum trec buldozerele cu lame de deszăpezire peste stratul gros de zăpadă afânată: în loc să-l acopere și să-l facă una cu pământul, l-au curățat și i-au răzuit păcatele. Victoriile obținute în decursul anilor l-au întinerit și, în afara unui mic defect de vorbire cauzat probabil (nu vă bucurați!) de placa dentară, pare mai vioi și mai pus pe fapte ca oricând. Într-un fel sau altul a fost mereu la putere și ne-a condus, mai din umbră sau mai afișat, ca un tătuc atent care are grijă ca odraslele sale să nu se uite dincolo de zid, chiar dacă nu a reușit să le țină în casă și le-a scăpat în curte. Ca să rămână la putere a mințit, a bătut, a lucrat pe la spate, a călcat pe cadavre pe care tot el le produsese. Dacă știm asta? Sigur că da. O știm cu toții. Și totuși, mulțumită presei confuze, a trepădușilor devotați din partid și a înclinației nefericite a omului înspre uitare și iertare, personajul în cauză e încă un reper.

Probabil v-ați prins, deja, la cine mă refer. La Ion Iliescu, adevăratul lider al USL, filosoful căruia reporterașii îi sorb platitudinile cu cioculețele căscate, gata să-l citeze febril și complet, oratorul pe a cărui de limbă de lemn am pierit noi, cobaii neputincioși să rezolve labirintul, victimele unui experiment nereușit numit capitalism care, într-o iarnă urâtă și cu multă zăpadă cam ca asta, s-a declanșat pe undeva pe la Timișoara și a început cu adevărat lângă un zid de pe la Târgoviște. Fail. Do you want to start a new game?

Mă frământ ca un dobitoc încercând să-mi dau seama cine sunt vinovații pentru faptul că Ion Iliescu încă apare la televizor și nu o face din postura de proaspăt arestat, așa cum s-ar fi întâmplat de mult în orice țară civilizată. Mă gândesc cu groază la anul 2000, când Iliescu a fost considerat ”răul cel mai mic” de către poporul care-l iubise majoritar odinioară doar pentru că adversar îi era Vadim. Nu aveam drept de vot atunci, dar și la 15 ani știam că, între Iliescu și aproape oricine, nea Nelu nu poate fi vreodată răul cel mai mic. Dimpotrivă, el mereu va fi răul cel mai mare. Pentru că el reprezintă tot ce e mai rușinos, mai urât mirositor și mai degradant în istoria noastră recentă. Aș putea să spun că e de vină presa, aș putea să spun că sunt devină neocomuniștii din sistem, aș putea să spun că e de vină clima asta de rahat care ne face incapabili să ne găsim lideri adevărați, aș putea să spun că suntem de vină cu toții.

Dar cert e faptul că ura poporului împotriva lui Băsescu l-a readus pe Iliescu în postura de guru favorit să conducă țara. Iar asta mă face să-i spun președintelui în funcție pe un ton absolut neutru față de realizările sau eșecele (sic!) domniei sale: tu ni-l vei fi adus pe Iliescu înapoi, bă! Acum poți să te întorci pe mare liniștit și să ne lași pe noi să ne descurcăm cu eternul nostru conducător – nemuritor, dar rece, din păcate, niciodată. Doar ne-am mai descurcat și înainte. Să muriți bine!