Băsescu a descoperit demnitatea la „dottore” Ponta!

Încurcate sunt cărările politicii româneşti, la final de mandat al premierului Victor Ponta fostul preşedinte Traian Băsescu având cuvinte de apreciere faţă de modul în care s-a retras acesta din funcţie. Astfel, fostul şef al statului a vorbit într-o emisiune tv despre „modul demn” în care Ponta a plecat de la Palatul Victoria, protestele miilor de persoane din stradă părând să rămână undeva în plan secundar. „Victor Ponta a plecat demn. (...) Și-a dat demisia chiar de ziua mea, ca și cum ar fi fost un cadou de ziua mea. Așa s-au aliniat planetele", a comentat acesta la B1 TV, Băsescu și Ponta fiind totuși protagoniștii a nenumărate scandaluri în ultimii ani.

Cei doi s-au acuzat reciproc inclusiv de fapte de corupție, acum Băsescu fiind convins că Ponta poate să își relanseze cariera politică dacă va câștiga procesul cu DNA, cel în care e judecat pentru afacerile lui Dan Șova la Turceni și Rovinari, un verdict în dosarul respectiv având nevoie de ani de zile de acum încolo pentru a fi unul final, nimeni negarantând că pentru fostul premier nu mai există și un alt dosar în lucru. Între timp, pe site-ul său personal, victorponta.ro, fostul premier e prezentat în continuare ca șef al PSD și al Guvernului, undeva într-un colț fiind înghesuită o știre micuță despre „ultima ședință de Guvern” condusă de fostul premier…

Fostul președinte și-a păstrat cuvintele mai grele pentru actualul lider al PSD, Liviu Dragnea, pe care l-a acuzat că ar face orice pentru a scăpa de condamnarea cu suspendare de un an de zile primită în primăvară în dosarul ce vizează tocmai fraudele de la referendumul din 2012 de suspendare a lui Băsescu de la Președinția României. „A ajuns maimuța Cotroceniului, ar vinde și tot PSD-ul ca să scape basma curată în justiție, dar nu își dă seama că se întâlnește cu judecători de Înalta Curte, cărora nu le pasă de jocurile politice", a spus Băsescu despre Dragnea, atacul părând să fie de această dată ca de la președinte de partid la președinte de partid, ambii fiind în fruntea unor formațiuni politice contestate însă de vocea străzii la fel ca toate partidele care s-au perindat la putere în ultimii 25 de ani în România.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: