Băsescu vorbeşte despre pisicuţul şi şoricelul care candidează la Târgu Jiu

Afirmaţii dure făcute aseară de preşedintele Traian Băsescu la adresa premierului Victor Ponta. L-a făcut mitoman, om bolnav, dar şi pisicuţ. Nici Dan Diaconescu nu a scăpat, acesta fiind comparat de preşedinte cu un şoricel. Traian Băsescu nu s-a pronunţat cert cu privire la numele viitorului premier, pe motiv că nu ar fi constituţional, dar a lăsat să se înţeleagă că este imposibil să fie nominalizat Ponta. Un politican mai poate înghiţi o "broscuţă râioasă", dar "un porc e mai greu", au fost expresiile folosite de Traian Băsescu.

Interesant este că şi pisicuţul, şi şoricelul, sunt candidaţi pe colegiul 6 Târgu Jiu, devenind tot mai evident că de votul târgujienilor va depinde numele viitorului premier, dar şi soarta multor politicieni.

Preşedintele Traian Băsescu a spus aseară la emisiunea lui Robert Turcescu, pe B1 TV, că Victor Ponta, atunci când vine la Cotroceni, este ca un pisicuţ. "Da, domnul preşedinte, facem domnul preşedinte. E ca un pisicuţ. Când ajunge la Palatul Victoria şi vede un microfon în faţă, se inflamează", a explicat Băsescu, care susţine că Ponta "este mitoman, este bolnav, la fel cum Crin este bolnav de somn".

Băsescu a povestit cum Ponta a organizat toată mascarada cu privatizarea Oltchim pentru a-l atrage pe Dan Diaconescu într-o cursă şi a-l termina din punct de vedere politic, bănuind că acesta nu va avea bani să cumpere combinatul. „Era evident că la o astfel de privatizare era nevoie de un investitor strategic. Domnul Ponta a creat toate condiţiile pentru a putea participa o persoană fizică, dorind să îi întindă o cursă lui Dan Diaconescu, care spunea la el la televiziune cum vrea el să salveze Oltchimul. Dan Diaconescu a venit ca un şoricel la brânzică şi a intrat în capcana întinsă de Ponta”, a spus Traian Băsescu.

Lui Băsescu îi vine greu să înghită un porc

Preşedintele Traian Băsescu a mai spus că simte dispreţ când trebuie să mai numească încă o dată un premier care a participat cu toată forţa la suspendarea sa, menţionând că un politican mai poate înghiţi o "broscuţă râioasă", dar "un porc e mai greu". Replica preşedintelui a venit în contextul în care acesta susţinea că e greu să mai numeşti un premier care a participat cu toată forţa la suspendarea sa din funcţie. "Instrumentele trecutului, fiecare ştie ce a făcut în perioada premergătoare alegerilor şi cu flerul pe care îl poţi avea legat de un om. Până acum singurul premier pe care l-am desemnat şi a rămas loial relaţiei, nu loial mie, a fost Emil Boc. În rest, Călin Popescu Tăriceanu, l-am desemnat, după care a scos partidul aliat din guvernare şi a dat mâna cu PSD, deci i se reproşează lui Crin Antonescu că a dus PNL în PSD. Nu. Acest lucru l-a făcut Călin Popescu Tăriceanu, dacă vrem să fim cinstiţi", a declarat Băsescu.

Traian Băsescu a punctat că simte "dispreţ" şi că este greu să mai numească încă o dată un om care a participat la suspendarea sa din funcţie. "Dispreţ. Adică un om care crede că un preşedinte este o maşinărie care nu are suflet, nu are sentiment, nu are nimic, i se cer aspiraţii înalte de bărbat de stat ca să numească în funcţia de prim-ministru pe un om care l-a suspendat o dată. E greu", a spus acesta.

Viitorul premier nu va fi tehnocrat

Președintele a subliniat că România trebuie să aibă ”un guvern cu un prim-ministru hotărât, om cu viziune, capabil să mobilizeze guvernul în a trece cu bine peste anul 2013, care este un an dificil, nu-i un an ușor”. Întrebat dacă există un personaj cu un astfel de profil, Traian Băsescu a spus că sunt ”mulți oameni în politică care ar avea un astfel de profil”.

Totodată, președintele a exclus varianta unui tehnocrat. ”Am avut experiența tehnocratului Mihai Răzvan Ungureanu. Un tehnocrat pierde repede susținerea Parlamentului, nu am dubii aici. Și mie îmi este clar că trebuie să fie un om politic puternic, un om politic pe picioarele lui, pe care să-l urmeze grupul parlamentar”, a afirmat Traian Băsescu.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: