Bătaie pe bilete de tratament care nu există

Pensionarii gorjeni nu mai au răbdare până la alocarea biletelor de tratament pentru anul 2013. Deşi ştiau că nu vor putea fi repartizaţi pe staţiuni, vârstnicii au depus peste 200 de cereri la Casa Judeţeană de Pensii Gorj. Reprezentanţii instituţiei spun că majoritatea solicitărilor înregistrate, până acum, nu vor putea fi onorate din cauză că oamenii vor să plece în staţiune în perioada februarie-martie, iar biletele vor ajunge mult mai târziu.

Casa Judeţeană de Pensii Gorj nu face repartizări pentru biletele de tratament. Cu toate acestea, peste 200 de pensionari au depus cereri pentru a pleca în staţiune, majoritatea solicitând bilete pentru perioada februarie-martie. „Până în momentul de faţă, nu am primit nimic oficial referitor la biletele de tratament. Le-am spus pensionarilor că nu are rost să depună cereri în condiţiile în care nu se fac repartizări. Foarte mulţi nu înţeleg, iar în prezent avem 200 de solicitări. Majoritatea nu vor fi onorate pentru că se cer bilete de tratament în lunile februarie-martie, iar repartizările încep mult mai târziu. Pensionarii trebuie să conştientizeze faptul că biletele de tratament nu vor fi acordate în ordinea înregistrării cererilor, ci în ordinea punctajelor obţinute”, a declarat Ioana Talău, director adjunct al Casei de Pensii Gorj.

Din experienţa anilor trecuţi, conducerea instituţiei spune că se va drumul la bilete în jurul datei de 20 martie, primele locurile urmând a fi alocate pentru unităţile de turism balnear ale Mnisterului Muncii. „Ne aşteptăm să se dea drumul la bilete în jurul datei de 20 martie. Din experienţa anilor trecuţi, primele serii vor veni pentru bazele de tratament ale Ministerului Muncii, ca de exemplu: Bala, Geoagiu Băi, Olăneşti, Moneasa sau Amara. Cam 80% din totalul biletelor noastre vor veni mult mai târziu, cam după data de 25 aprilie, întrucât va trebui organizată licitaţia”, a mai precizat Ioana Talău.

CRITERII

În anii anteriori, solicitanţii au obţinut bilete de tratament în baza unui punctaj ce a avut la bază următoarele criterii: să nu fi primit bilet de tratament în ultimii doi ani, să aibă o pensie cât mai mică şi au prioritate persoanele care sunt pensionate pe caz de boală. Până în momentul de faţă, Casa de Pensii Gorj nu a primit criterii care vor sta la constituirea punctajului. „Un alt motiv pentru care i-am sfătuit pe oameni să nu depună cereri decât în momentul în care se va începe repartizarea este acela că s-ar putea să se modifice o parte a criteriilor de punctaj. Deocamdată nu am primit nimic în acest sens”, spune Ioana Talău.

NEVALORIFICATE

Casa Judeţeană de Pensii Gorj a primit anul trecut aproximativ 3800 de bilete, însă 10% dintre acestea au rămas nevalorificate. „Anul trecut, cam 10% dintre bilete au rămas nevaloficate. Este vorba despre seria din perioada Paştelui şi cea cu plecare în data de 1 decembrie. Suntem convinşi că şi anul acesta se va întâmpla la fel. Bătaia mare va fi pentru biletele de tratament din sezonul estival”, a menţionat Ioana Talău.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: