Bătălie pe şefia instituţiilor de cultură

Tânărul scriitor Andrei Novac a contestat la Ministerul Culturii şi Cultelor, decizia Consiliului Judeţean Gorj de a respinge dosarul de candidatură al acestuia pentru funcţia de director al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell“. Ieri au fost selectate dosarele de candidatură pentru concursurile pentru şefia instituţiilor de cultură. În urma acestei selecţii, candidatura Emiliei Drăgotoiu Nanu pentru şefia Şcolii Populare de Artă şi cea a lui Andrei Novac pentru Biblioteca Judeţeană au fost respinse din acelaşi motiv: lipsa vechimii.

Cel mai vânat post este cel de director al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, pentru care au fost depuse trei dosare. Unul dintre acestea cel al lui Andrei Novac a fost refuzat din cauză că nu îndeplineşte condiţia privind vechimea. Acesta îşi caută dreptatea la Ministerul Culturii şi spune că va contesta decizia Consiliului Judeţean. La şefia Bibliotecii mai aspiră şi actuala directoare Alexandra Andrei şi Olimpia Bratu, fosta directoare a Direcţiei de Cultură. Andrei Novac consideră că s-a făcut o nedreptate şi nu a fost respectată legea. „Am anexat la dosar, conform legii, o adeverinţă cu o vechime de 6 ani, colaborări cu diverse instituţii de cultură. Cei de la Consiliul Judeţean nu au luat în calcul decât vechimea de 4 ani din cartea de muncă. Efectiv au ignorat activitatea mea literară şi munca la catedră. Am obţinut avizul de la Ministerul Culturii, însă în această situaţie ministrul nu poate da o derogare deoarece Consiliul Judeţean finanţează acţiunile culturale şi are o răspundere absolută. Oricum, voi contesta decizia de a mi se respinge dosarul”, a precizat Andrei Novac.

Şi Viorel Gârbaciu, actualul director al Şcolii Populare de Artă, a avut contracandidat până ieri, dosarul Emiliei Nanu fiind respins.

Porumbel şi Cepoi nu au contracandidaţi

Singurele persoane care nu au avut contracandidaţi sunt Ion Cepoi, directorul Centrului pentru Promovarea şi Conservarea Valorilor Tradiţionale Gorj, şi Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic „Doina Gorjului”.

Examinarea candidaţilor va avea loc pe data de 15 aprilie. Examenul de ocupare a funcţiilor de directori va fi mai precis un concurs de proiecte. “Trebuie să prezentăm câte un proiect de management pentru viitorii 3 ani de zile care să propună o stategie culturală şi economică a instituţiilor pe care le conducem. Posibilitatea atragerii altor surse de venit are un rol important în cadrul proiectului. În cazul nostru alocaţiile primite de la Consiliul Judeţean nu acoperă decât 40% din cheltuielile manifestărilor, restul de 60% trebuie suportat din venituri proprii şi sponsorizări”, a declarat Ion Cepoi, directorul Centrului pentru Promovarea şi Conservarea Valorilor Tradiţionale Gorj. Directorii instituţiilor de cultură vor avea un mandat doar de 3 ani faţă de 5 ani ca până acum. “Consiliul Judeţean a optat pentru un mandat de 3, având dreptul să stabilească o perioadă între 3-5 ani. Mandatul trecut a fost de 5 ani, iar postul l-am ocupat tot în baza unui concurs de proiecte. Anual s-a făcut o evaluare a proiectului respectiv pentru a se urmări dacă indicatorii propuşi au fost duşi la bun sfârşit”, a mai precizat Ion Cepoi.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: