Batin, pariul lui Grigoraş

Pandurii vor sa-si revitalizeze atacul pentru noul sezon. L-au adus pe Batin de la CFR Cluj iar vârful de 24 de ani s-a integrat perfect in echipa lui Grigoras. „Va trebui sa înscrie cat mai multe goluri!”, spune Grigoraş in timp ce Batin e mai timid. „Nu promit nimic!”, spune jucătorul care nu crede ca a făcut un pas înapoi in cariera prin venirea la Pandurii.

De când a ajuns la Pandurii, Batin a fost pariul lui Grigoraş. Antrenorul l-a dorit enorm pe atacantul care a primit foarte puţine şanse să arate ce poate la CFR. Batin a marcat de 3 ori în Austria şi e gata acum să înscrie şi în campionat.

Miza pe cuplul Batin-Lemnaru

Batin va face cuplu în atac cu golgeterul ligii întâi în amicale, Valentin Lemnaru. Acesta a înscris de nu mai puţin de 8 ori în Austria! „Îl aştept pe Batin să demonstreze. E prematur acum să spun dacă va fi sau nu surpriza plăcută a Pandurilor în noul sezon. El a jucat în câteva meciuri, s-a descurcat destul de bine, dar pentru a dovedi că nu ne-am înşelat va trebui să înscrie cât mai multe goluri.  Sper să joace titular, de asta l-am adus. Nu l-am adus la număr. Am încredere în el, e un băiat muncitor, care s-a acomodat destul de repede pentru că Pandurii este o familie care s-a format şi care l-a adoptat foarte bine. Ca şi Lemnaru, pe care l-am luat acum definitiv şi care a devenit deja gorjean, şi pe Batin îl aştept să fie un jucător esenţial în campionatul viitor” spune Grigoraş. Batin e încrezător în forţele sale: „Am plecat de la o echipă mare, dar nu e un pas în spate. Din contră, e un pas înainte pentru mine şi sper să demonstrez că am valoare. Nu pot să spun că domnul Grigoraş e o garanţie pentru mine. M-a dorit foarte mult şi nu vreau să-l dezamăgesc. Nu ştiu dacă-i mai uşor cu Lemnaru şi Stromajer decât cu Kapetanos şi Bastos. Important e că aici am mai multe şanse şi vreau să profit. Aici am fost dorit şi am vrut şi eu să vin aici. Nu am ales Pandurii pentru stilul ofensiv. Sper să fi făcut o alegere bună.  Vreau doar să fiu sănătos şi să joc cât mai bine. Nu promit nici un gol. Vom vedea câte voi marca” spune atacantul de 24 de ani adus împrumut pentru un an de zile.

„Sper ca echipa a doua să reprezinte un centru în care să joace jucătorii tineri, de real talent, iar jucătorii trecuţi de 23 de ani să încerce să meargă în altă parte, nu aşa cum s-a întâmplat anul trecut, când media de vârstă la echipa a doua era mai mare decât la prima. Aşa ceva cred că în istoria fotbalului nu s-a întâmplat”

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: