Bebe Ionică: Mă tentează mai mult activitatea în Executiv

Pesedistul Bebe Ionică, secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor, nu exclude o candidatură pentru postul de senator pe Colegiul 2, lăsat liber după plecarea lui Toni Greblă la Curtea Constituţională. Totuşi, preferă actualul loc de muncă, însă dacă organizaţia va decide să fie candidatul pe acest post, se va conforma.

Reporter: Se vehiculează numele d-voastră pentru o candidatură la postul de senator rămas vacant după promovarea lui Toni Greblă la CCR. Luaţi în calcul această oportunitate?

Bebe Ionică: Deocamdată nu m-am gândit la aşa ceva. Se vehiculează numele meu probabil pentru că, fiind membru PSD, am o anumită vizibilitate, e posibil. Deocamdată, îmi fac treaba aici, la Bucureşti şi nu cred că se poate pune în discuţie renunţarea la ceea ce fac, am proiecte pe care aici le manageriez, sunt implicat în foarte multe lucruri. Poate dintr-o analiză la nivel de organizaţie, dacă se hotărăşte… Eu aici sunt numit, deci nu sunt ales. Organizaţia poate să spună, să mă retragă din postul respectiv şi să candidez, probabil, în altă parte. Deocamdată nu s-a pus în discuţie.

Reporter: Din ce spuneţi reiese că nu excludeţi o candidatură...

B.I.: Nu, de ce să exclud? Dacă aşa se hotărăşte. Eu nu am prea fost în Târgu Jiu ca să discut cu conducerea partidului la modul responsabil. Nu a fost nicio şedinţă în care să se pună în vedere astfel de lucruri, urmează să mai vin şi eu pe la Târgu Jiu şi poate o să mă întâlnesc cu domnul preşedinte, vedem şi poziţia organizaţiei. Într-adevăr este un post de senator care s-a eliberat şi probabil că organizaţia se va gândi să crediteze pe cineva să candideze. Aici, lucrurile s-au aşezat într-un fel şi mie chiar îmi place ceea ce fac, am văzut ce înseamnă să faci muncă de parlamentar, parcă mă tentează mai mult activitatea aici în executiv. N-aş vrea să plec de aici, dacă sunt susţinut şi trăiesc cu convingerea că fac treabă şi chiar îmi place ceea ce fac, să renunţ la activitatea de aici şi să mă duc în Senat, e discutabilă povestea. Să fii parlamentar, în general, presupune şi un altfel de muncă, să fii şi prin teren. Bine, până la urmă se găsesc soluţii.

Rep.: Aţi avea susţinerea PSD pentru o candidatură pe Colegiul 2 Senat?

B.I.: Probabil că, dacă discutăm acolo şi asta ar fi o variantă, care dânşii spun că ar fi mai bună şi pentru partid şi pentru mine, candidez, ce să fac? Mi-ar părea rău să fie opţiunea mea, în ideea de a nu mai face ceea ce fac aici şi să mă duc în altă parte.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: