Beji i-a luat locul lui Zahiu

Deşi a reuşit să termine pe locul 1 în sezonul trecut de liga a treia, Gabriel Zahiu a fost înlăturat din funcţia de antrenor principal al echipei secunde a pandurilor. Zahiu a fost „promovat” în funcţia decorativă de director tehnic, locul său pe bancă fiind luat de Florin Bejinaru. „Beji”, cum este el poreclit de suporteri a fost în ultimii ani secund al echipei mari, indiferent că antrenorul s-a numit Sorin Cârţu, Liviu Ciobotariu sau Marius Baciu. O dată cu venirea lui Ionuţ Badea însă, Bejinaru n-a fost păstrat în stafful tehnic de către tehnicianul argeşean. Bejinaru a debutat pe banca tehnică a echipei secunde a pandurilor în amicalul de marţi cu Ghecon Lăpuşata, câştigat de gorjeni cu 2 la 1 prin golurile lui Fărcăşanu şi Siminic. Beji va fi ajutat în noua funcţie de secunzii Ion Liţoiu şi Dan Staicu.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: