Berca: Guvernul Ponta a lăsat cartierul Romaneşti fără canalizare

Lipsa canalizării este principală problemă cu care se confruntă târgujienii din cartierele mărginaşe. Aceasta este concluzia la care a ajuns candidatul PDL, Eduard Berca, după ce a vizitat mai toate zonele periferice. Oamenii din aceste cartiere sunt contrariaţi de faptul că, deşi plătesc taxe şi impozite destul de mari, nu beneficiază de aceleaşi condiţii cu ceilalţi locuitori ai municipiului Tg Jiu.

La Romaneşti a fost prevăzută o astfel de investiţie prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, care a fost însă anulată de Guvernul Ponta. Valoarea investiţiei era de 18 milioane de lei şi se afla în stadiul de atribuire prin licitaţie electronică. Tot proiectul a căzut însă în momentul instalării Guvernului Ponta, dar oamenilor nu li s-a spus nimic despre adevăratele motive ale anulării acestei investiţii.

O altă nemulţumire a localnicilor din Romaneşti este legată de faptul că grădiniţa din acest cartier ar putea să-şi închidă în curând porţile şi asta pentru că educatoarea trebuie să iasă la pensie, iar autorităţile locale nu au făcut demersuri pentru angajarea altei persoane. În prezent, doar 10 copii mai frecventează grădiniţa din Romaneşti, deşi spaţiul de care dispune unitatea de învăţământ este mai mult decât generos, clădirea putând găzdui şi desfăşurarea unei activităţi de tip after school.

De fapt, aceasta a fost şi propunerea candidatului PDL la funcţia de primar al municipiului Tg Jiu, Eduard Berca. Acesta a rămas surprins că o parte din copiii din Romaneşti au fost nevoiţi să se înscrie la grădiniţele din oraş şi să facă naveta, atâta timp cât au un spaţiu destul de încăpător şi bine dotat la ei în cartier.

Clădirea ar putea fi folosită şi pentru găzduirea temporară a copiilor ai căror părinţi îşi termină serviciul mai târziu, elevii putând să-şi facă în această perioadă temele sub îndrumarea unu profesor.

Dacă despre continuarea activităţii la grădiniţă şi despre realizarea canalizării nu au prea multe informaţii, de un singur lucru pot fi siguri localnicii din Romaneşti, acela că sunt siguranţă atâta timp cât în fiecare gospodăriese află 3-4 câini. Oamenii spun că au fost nevoiţi să îi îngrijească altfel nu ar mai fi putut merge pe străzi de câini, majoritatea „scăpând” de la padocul din zona CET. În acest mod, fiecare gospodărie a ajuns să se mândrească cu exemplare canine pentru care alţii ar da mulţi bani, în curţile oamenilor, destul de modeste de altfel, putând fi zăriţi şi ciobăneşti, şi pekinezi, dar şi lupi alsacieni.

Biroul de presă al PDL Gorj

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: