Biserica de la Bârseşti, resfinţită de Constantin şi Elena

Biserica din cartierul Bârseşti, care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, va fi resfinţită la începutul săptămânii viitoare chiar de către Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Irineu. Acesta va oficia o slujbă împreună cu un sobor de preoţi, din care va face parte şi părintele lăcaşului de cult, Constantin Aniţescu, evenimentul fiind programat chiar în ziua Sfinţilor Constantin şi Elena. Biserica împlineşte 100 de ani, iar secolul de existenţă va fi marcat prin re-sfinţirea acesteia. „Pentru enoriaşii din parohia noastră este un eveniment deosebit pentru că am reuşit să realizăm şi noi unele lucruri importante, prin care să marcăm împlinirea unui veac de la sfinţirea bisericii de la Bârseşti. Păcat că nu am putut folosi toţi banii în scopurile pe care ni le-am propus pentru că au venit cei de la Protecţia Muncii şi l-au amendat pe un muncitor de aici că nu avea mână curentă la schela pe care lucra. Amenda a fost de 35 de milioane de lei vechi şi a fost achitată în 24 de ore ca să fie la jumătate din sumă. Au venit şi în sâmbăta de dinainte de Paşti ca să vadă dacă încălcăm noi cumva legea, de parcă aici au fost cine ştie ce accidente de muncă şi nu mai existau alte probleme în judeţ. Am trecut însă cu bine peste aceste necazuri şi acum sper să ne bucurăm cu toţii de ceea ce am realizat”, spune preotul Constantin Aniţescu.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: