Blaga şi Gorghiu, sâmbătă la Târgu Jiu

Partidul Național Liberal, filiala Gorj, își lansează sâmbătă în mod oficial candidații la primăriile din județ și de la Consiliul Județean. La lansare vor fi prezenți cei doi copreședinți  de la nivel național, Vasile Blaga și Alina Gorghiu. Copreșdintele la nivel de județ, Dan Vâlceanu, a anunțat că joi vor validați ultimii zece candidați în cadrul Biroului Politic Județean.

 Copreședintele Dan Vâlceanu a precizat că lansarea oficială a candidaților va avea loc sâmbătă, începând cu ora 13.00, pe Insulița de pe Jiu. Vor fi prezenți toţi candidaţii Partidului Național Liberal din Gorj în frunte cu cei doi copreşedinţi Alina Gorghiu și Vasile Blaga. ”Sâmbătă, începând cu ora 13, are loc pe Insulița Jiului, lansarea oficială a candidaților PNL pentru funcția de primar și de președinte al Consiliului Județean. Vor participa copreședinții Partidului Național Liberal, Vasile Blaga și Alina Gorghiu. Avem stabiliți aproape în toate localitățile, mai sunt zece localități în care vom stabili candidații, îi vom valida căci de stabilit sunt stabiliți peste tot, dar au mai rămas de validat zece candidați care se vor valida joi în Biroul Politic Județean”, a spus Dan Vâlceanu, copreședinte PNL Gorj.

Potrivit liderilor PNL, targetul pentru alegerile locale din iunie este să fie clasați pe primul loc. ”Nimeni nu îți garantează că vei câștiga sau vei pierde alegeri, nici măcar într-o localitate, nici măcar la nivel de județ. Dar, targetul nostru este să fim pe primul loc, să avem cu un vot mai mult decât oricare alt partid”, a spus Dan Vâlceanu, copreședinte. Joi vor fi validați candidații de la Runcu, Dragotești, Lelești, Văgiulești, Telești, Slivilești și Godinești.

Vizualizări: 666

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: