Blestem! Energia pierde incredibil în ultima secundă!

După eşecul de la Asesoft venit în ultimele secunde ale meciului, Darby şi compania au pierdut şi mai dramatic cu BC Mureş. Coşul care a redus la tăcere Sala Sporturilor a venit în ultima fracţiune de secundă!

Energia Rovinari – BC Târgu Mureș 90-91 (30-20, 16-22, 23-22, 21-27)

Energia: Watson (16 puncte), Troupe (12), Bratoloveanu, Gliga, Darby (22), Jazvin (15), Kakaroudis (5), Vlaicu, Djapa (14), Alionescu, Karpelesz (6), Aktaș. Antrenor: Florin Nini.

BC Mureș: Martinic (23 puncte), Lupusavei, Mladenovic (15), Peciukas (14), Ivanovic (11), Jelenic (14), Jucan (5), Jakab, Brown (9), Balasz. Antrenor: Srecko Sekulovic.

Energia şi-a învăţat fanii cu finaluri de infarct. Din păcate, cu deznodământ nefericit. După coşmarul cu Asesoft Ploieşti, acum a venit rândul celor de la Mureş să bată incredibil trupa lui Nini.

Secundă fatidică!

Nimic nu prevestea finalul groaznic din meciul cu Mureş. La felul cum a început partida, gorjenii păreau că vor câştiga lejer. Au condus şi la 12 puncte în primul sfert, sfert pe care l-au tranşat cu 30-20. Mureşenii au echilibrat însă duelul graţie sârbului Martinic, cel mai bun marcator de pe teren, cu 23 de puncte. Darby a ţinut aproape cu 22 de puncte, dar nu a putut împiedica un final absolut de necrezut. Ce s-a întâmplat mai exact? La scorul de 88-88, bosniacul Energiei, Jazvin, a marcat un coş de 2 puncte în chiar ultima secundă, coş care a declanşat isteria în tribune. Meciul părea să fie gata, dar un singur om nu a fost de acord, arbitrul Ciulin. Acesta a decis că mai erau de jucat 0,7 secunde, adică timp numai bun să clipeşti o dată! Sekulovic a cerut time-out, oaspeţii au reluat jocul de la centru, gorjenii au uitat să se apere iar imposibilul s-a produs. Jelenic a marcat de 3 puncte şi le-a frânt inimile celor 800 de fani gorjeni care au umplut din nou Sala Sporturilor. Greu de digerat un astfel de eşec, mai ales după ce, în etapa trecută, Energia a pierdut pe terenul campioanei Asesoft în ultimele secunde după ce a controlat meciul. „Nu știu acum dacă acea secundă a fost sau n-a fost… A fost mai clar la Ploiești, când a durat sfertul 4 vreo 17 minute ca să poată să preia avantajul. Asta e, la unii merge, la noi toată lumea e foarte atentă la secunde”, a reacţionat Florin Nini la final.

Nini îşi acuză jucătorii!

Nini n-a digerat deloc uşor eşecul cu Mureş. A pus tunurile pe jucătorii săi care nu i-au ascultat indicaţiile. „E al doilea meci pe care îl pierdem pe final. Dacă spuneam eu să facem negru, nu era nicio problemă. Am destulă experiență. Am jucat de patru ani finale și cupe și știu ce înseamnă. Dar dacă eu spun să facem alb și se face negru, atunci e cu totul altceva!”, a răbufnit antrenorul Energiei cu referire probabil la o instrucţiune dată elevilor săi la ultimul time-out. Nini, care îndeplineşte şi rolul de selecţioner la naţionala feminină a României, a continuat cu acuzele. „Greșim inexplicabil! Plecăm cu niște informații, dar ne câcâim ca niște copii. Bucuria dinainte de final se pare că i-a scos din concentrare și am făcut o greșeală prostească. O aruncare deschisă… Dacă era aruncare marcată împotriva unui apărător, asta era… Dar se joacă până în ultima fracțiune de secundă. Se pare că sunt jucători care nu reacționează bine la presiune. Și la Ploiești a fost presiune pe final de meci”, şi-a încheiat tirada Nini.

„Am făcut greșeli ușoare. Muncim, construim colectiv fiecare fază, căutăm să fructificăm dezavantajele echipei adverse și reușim, numai că pe apărare greșim mult prea lejer și primim coșuri ușoare, pe care nu ar trebui să le primim. Asta mă deranjează !”   Florin Nini, antrenor Energia

5 – este locul ocupat în continuare de Energia. Gorjenii sunt la 2 puncte de locul 4, U Mobitelco Cluj şi la un singur punct în faţa locului 9, Steaua

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: