Blocurile nefinalizate din Turceni, scoase la vânzare

Câteva blocuri din Turceni, construite în urmă cu peste două decenii şi nefinalizate, au fost scoase la vânzare de către autorităţile locale. Patru companii si-au arătat intenţia de a le prelua, mai ales că suma solicitată de primărie nu este una foarte mare. Rămâne de văzut cine va locui în aceste clădiri, dat fiind faptul că mulţi cetăţeni au plecat din zonă.

Blocuri de locuinţe au fost construite în anii 90 în centrul oraşului Turceni. Lucrările la aceste edificii nu au fost finalizate şi au rămas de izbelişte. Pentru a scăpa de ele, autorităţile locale le-au scos la vânzare, noii proprietari fiind selectaţi în baza unei licitaţii. Câteva firme şi-au depus ofertele pentru a cumpăra aceste clădiri. Cum în urma expertizei făcute de reprezentanţii primăriei s-a constatat că acestea prezintă un grad ridicat de degradare, suma la care au fost evaluate este modică.

Autorităţile locale din Turceni spun că  i-ar fi costat mai mult demolarea lor. Odată transferate aceste blocuri, primăria va acorda un termen cumpărătorilor pentru a le finaliza.  „Sunt chiar în centrul oraşului patru blocuri nefinalizate. Au fost depuse patru oferte, licitaţia s-a terminat şi urmează să semnăm contractul de vânzare-cumpărare. Am stabilit un preţ între 400 şi 800 milioane lei vechi, eu mă bucur că le cumpără. De 20 de ani stau aşa, m-aş bucura să le şi facă. Câştigul pentru noi este că nu mai trebuie să le demolez, că ne-ar costa mai mult. Am făcut nişte expertize tehnice la ele şi deja au probleme grave de structură. Care le vor cumpăra vor avea cheltuieli destul de mari să le consolideze. Mă gândesc că cei care vor să le cumpere au simţul afacerii şi vor rezolva problema ocupării lor”, a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul din Turceni.

Şi în colonie sunt blocuri nefinalizate

Autorităţile locale din Turceni mai spun că le-ar fi dat şi degeaba, numai pentru a scăpa de ele. Şi în zona coloniei Turceni mai sunt câteva blocuri nefinalizate, altele nelocuite şi care necesită reparaţii, însă nu aparţin primăriei. „Eu le-aş fi dat cu un leu, numai să le ia cineva, să mă scape de grija asta. Copiii care se jucau în aceasta zonă erau predispuşi la accidente, iar primăria n-are posibilitatea să le conserve sau să le păzească. În colonie este altă situaţie, sunt ale Termocentralei, Energoconstrucţiei şi Energomontajului. Din câte ştiu, o parte din ele sunt girate la bănci, iar altele sunt folosite temporar de firmele respective, atunci când au activităţi şi vin cu oameni detaşaţi şi îi cazează acolo”, a mai spus primarul Dumitru Gâlceavă.

Tot mai puţini locatari

O parte din blocuri finalizate din colonie au nevoie de reparaţii. Unele nu mai au nici măcar geamuri, iar apa se infiltrează în tencuiala blocurilor. „Au fost locuite toate când erau 4000 de angajaţi la Complex. Acum au rămas puţini, poate un pic peste 1000. Noi stăm la garsoniere, ar fi nevoie de reparaţii la blocuri. Noi dacă lucrăm în Termocentrală, ei sunt obligaţi să vină să le repare”, a spus Dorel Coliţă, locatar în unul din blocurile aflate în colonia Turceni.  

Vizualizări: 315

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: