Borcan: ALDE are şanse să câştige Motru cu Ilie Petrescu

Ilie Petrescu este aşteptat în ALDE. Marius Borcan, copreşedintele ALDE Gorj, îl vede pe Ilie Petrescu drept candidatul cu cele mai mari şanse la Primăria Motru. Borcan susţine că, odată cu Ilie Petrescu, în ALDE vor mai veni şi alţi oameni importanţi din zona Motru. Liderul ALDE deschide uşa partidului şi pentru cei cinci liberali incluşi în sondaj, dar care au fost trădaţi de propriul partid. Borcan este convins că ALDE va avea mult de câştigat, la nivelul judeţului, de pe urma neînţelegerilor din PNL.

Rep.: În ultima perioadă, circulă zvonul că domnul Ilie Petrescu va candida la alegerile locale din partea ALDE. Cum comentaţi?

Marius Borcan: Sunt discuţii avansate cu Ilie Petrescu, nu s-a înscris încă în partid, dar cu siguranţă o va face. Noi ne auzim în permanenţă, ne întâlnim, discutăm şi telefonic, suntem buni prieteni. Odată cu Ilie Petrescu mai sunt aşteptaţi în partid şi alţii de la Motru, oameni foarte buni. Ilie Petrescu este un om care a luptat împotriva USL la Motru şi a luat 5 consilieri locali. Este un rezultat bun. Ilie Petrescu e un membru activ, un om care are un electorat în spate 

Rep.: Va candida din partea ALDE pentru Primăria Motru?

M.B.: Având în vedere rezultatele din anul 2012, eu zic că este un candidat destul de puternic în Motru. După părerea mea, cred că dacă va candida la Primăria Motru are şanse să câştige. Cu Ilie Petrescu avem şanse să câştigăm Primăria Motru. Evident, noi o să-l susţinem. De fapt, orice membru care intră în rândurile ALDE este susţinut.

Rep.: Structura PLR din ALDE ameninţă cu demisia, în condiţiile în care Dian Popescu va prelua luni partidul. Ce părere aveţi?

M.B.: Eu consider că încă nu sunt probleme de genul acesta. Sperăm să găsim soluţii ca să nu plece nimeni din partid. Îmi doresc ca Radu Angheloiu să rămână alături de noi în partid. Am avut discuţii cu membrii PLR din ALDE şi sper ca lucrurile să se rezolve. Vom vedea ce se întâmplă luni la Biroul Politic Naţional. Trebuie să reuşim să gestionăm lucrurile ca totul să meargă într-o direcţie bună.

Rep.: În PNL Gorj sunt probleme, cei cinci candidaţi la Primăria Târgu Jiu, incluşi în sondaj au fost trădaţi de conducerea partidului. Cum comentaţi?

M.B.: ALDE va avea de câştigat mult în Gorj din cauza neînţelegerile din PNL O parte din electoratul PNL se va îndrepta către ALDE. Sunt mulţi nemulţumiţi şi în rândul PSD, care se vor îndrepta spre partidul nostru. Avem multe semnale în acest sens, dar până nu vedem lucrurile rezolvate nu facem publice nume. Uşa partidului nostru este deschisă pentru toţi. Dacă vreunul din cei cinci candidaţi incluşi în sondajul PNL vrea să vină în rândul nostru, îl primim cu mare drag. Îi aşteptăm chiar şi pe toţi.

Vizualizări: 317

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: