Brâncuşi, retrogradat în topul Saatchi

Potrivit unui clasament al celor mai renumiţi artişti din secolul XX, clasament realizat de către Galeriile de Artă Saatchi din Marea Britanie, sculptorul Constantin Brâncuşi se afla pe locul doi, la trei sute de voturi distanţă de Picasso, însă potrivit unui e-mail primit la publicaţiile ARP, acesta a fost depunctat cu două mii de puncte pentru simplul fapt că nu a fost votat din România. Din clasamentul respectiv fac parte cei mai buni 500 de artişti din lume iar din partea României doar Constantin Brâncuşi este prezent. Motivul este cu atât mai ruşinos cu cât marele sculptor a ajuns pe un nemeritat loc 18. ”Brâncuşi mereu ajunge, în clasamentele galeriilor de artă din lume, pe locuri absolut nemeritate datorită faptului că nu este votat de români”, a declarat Sorin Lory Buliga, directorul Centrului de Cultură şi Artă ”Constantin Brâncuşi”. ”Românii mai pot salva totuşi ceva în acest scop şi anume avem nevoie de 2.000 de gorjeni care să îl voteze pe site-ul http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote, pentru a reveni la locul anterior, pentru că până la urmă este vorba şi de prestigiu naţional”, a declarat Sorin Lory Buliga.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: