Brâncuși se „bate” cu Roșia Montană pentru un loc în UNESCO

Ansamblul Calea Eroilor se va „bate” cu Roșia Montană în fața comisiei UNESCO. Un nou dosar pentru a convinge experții de la Patrimoniul Mondial va fi depus de statul român în primăvara anului viitor. Autoritățile sunt mai optimiste și datorită faptului că dosarul va fi urmărit îndeaproape de un specialist din partea UNESCO.

După ce dosarul a fost retras în ultima instanță pentru a nu fi respins, autoritățile încearcă, din nou, marea cu degetul. Vor să-l ducă pe părintele sculpturii moderne acolo unde îi este locul: în UNESCO. „Dosarul este pregătit în aceste momente de o echipă numită de către Ministerul Culturii și coordonată de Institutul Național al Patrimoniului. Sperăm ca dosarul să poată fi depus la începutul anului viitor. Evident că ne dorim foarte mult ca ansamblul brâncușian să facă parte din patrimoniul UNESCO. Este o operă unică în lume. Din câte știu, problemele invocate de INCOMOS atunci când a solicitat neincluderea ansamblului sunt rezolvate. Dosarul este coordonat de un expert UNESCO angajat de statul român. Sunt toate șansele ca România să aibă un proiect de succes”, a transmis Doru Strâmbulescu, directorul „Centrului Brâncuși”.

Încă un proiect

În paralel, specialiştii statului român lucrează și la un dosar pentru Roșia Montană. „România are două obiective. Pe lângă ansamblul de la Târgu Jiu, mai este și Roșia Montană. E o practică a țărilor care sunt membre ale UNESCO în așa fel încât să poată să depună câte două proiecte astfel încât comisia să poată decide la un moment dat care dintre aceste proiecte să fie acceptate. Noi sperăm că lucrurile vor decurge bine pentru ansamblul de la Târgu Jiu”, a concluzionat Strâmbulescu.

Vizualizări: 250

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: