Bucălăete nu se prea teme de EBA

Membrii PRM Gorj care nu vor face campanie electorală pentru partid vor fi daţi afară după alegeri. Liderul filialei, Ion Fugaru, a anunţat că, la fel ca după alegerile de toamna trecută, şi după cele din vară filiala va face curăţenie printre cei care nu se vor implica în obţinerea unui scor cât mai bun la europarlamentare. Filiala îl susţine deja pentru o candidatură pe proaspătul primvicepreşedinte Cătălin Bucălăete, care spune că nu se teme de eventuala concurenţă pe care i-o va face Elena Băsescu. Mai mult, Bucălăete, este convins că fiica preşedintelui va fi ajutată de Traian Băsescu în campanie şi nu exclude faptul ca, în cele din urmă, Elena să revină pe listele PDL. "Elena Băsescu, surprinzător, e pe locul trei într-un sondaj, dar ea trebuie să demonstreze că a făcut mai întâi ceva. Ea are procentul acesta de 16% şi putem să o revedem pe lista PDL. M-a surprins că avea semnăturile strânse atât de repede, la o zi după ce şi-a anunţat candidatura. Ea are sprijinul celor din PDL, deci e independentă sau nu- La noi dacă va fi vreun membru de partid care va susţine vreun independent, indiferent că este ea sau altcineva, va fi dat afară imediat pentru că el este membru de partid şi trebuie să muncească pentru partid", spune Bucălăete.

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: