Bugă: Lui Ponta i-au făcut un bine

Victor Ponta a avut de câştigat din faptul că „ghioceii” de la PSD au ascultat ordinul de partid şi au lipsit de la inaugurarea Sălii Polivalente, din cauza prezenţei fostului premier. Rudi Bugă, fondatorul Partidului România Unită în Gorj, a spus că boicotul pesediştilor i-a făcut un bine lui Ponta. „Pe Ponta l-au victimizat, l-au ridicat. I-au mulţumit doi-trei ani lui Ponta pentru această investiţie, iar acum apare ăsta care a luat 1.500 de voturi la parlamentare şi spune că el cu Dragnea au făcut investiţia, că Ponta nici nu a vrut”, a spus Bugă, făcând referire la o declaraţie a lui Ion Călinoiu.

Bugă a criticat şi faptul că doar pesediştii din Gorj şi Teleorman îl atacă pe Ponta pe paginile de socializare, tocmai din natura de „ghiocei” a liderilor gorjeni faţă de Dragnea. (A.A.)

Vizualizări: 629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: