Buget dublu pentru CSM Târgu Jiu în noul an

Clubul Primăriei Târgu Jiu va beneficia în noul an de un buget dublu faţă cel din anul trecut. Primarul Marcel Romanescu a  anunţat  că CSM Târgu Jiu va avea parte de un buget de peste un milion de euro în noul an.

CSM Târgu Jiu nu se va putea plânge în acest an de lipsa fondurilor nici pentru echipele care şi-au propus performanţă, dar nici pentru dezvoltarea grupelor de copii şi juniori la toate sporturile pe care clubul le-a afiliat la federaţiile de specialitate.

Anul 2020 a fost unul special, în care competiţiile au lipsit din cauza pandemiei, iar clubul nu şi-a consumat bugetul alocat, de 2,9 milioane de lei. Din acest motiv, dar şi pentru că ar putea avea din acest an două echipe de Liga Naţională, Primăria Târgu Jiu va mări bugetul alocat CSM, mergând până la o dublare a acestuia. „Anul trecut, din suma pe care a a avut-o alocată CSM nu s-a putut consuma integral. A avut 2,9 milioane de lei, adică 29 de miliarde de lei vechi, dar la rectificări am mai luat din aceşti bani pentru că activitatea sportivă a fost mult timp suspendată şi nu s-a putut consuma acest buget”, a explicat primarul Marcel Romanescu.

Acesta promite că va sprijini clubul primăriei cu un buget aproape dublu faţă de anul 2020: „Dacă este nevoie în acest an de un milion de euro pentru CSM, mai ales că vorbim de alte secţii şi poate, şi de alte pretenţii, se va aloca. Pentru că avem şansa ca din acest an să activăm deja cu două echipe de Liga Naţională, echipa de baschet băieţi şi echipa de handbal fete. Bugetul nu va fi niciodată o problemă pentru CSM. Din discuţiile pe care le-am avut cu directorul Robert Bălăeţ, nu îmi doresc neapărat ca acest buget să se îndrepte spre performanţa de înalt nivel, ci îmi doresc o bază foarte largă pentru cooptarea copiilor din Târgu Jiu şi nu numai, chiar şi de la nivel de judeţ, însă vom asigura sursele de finanţare astfel încât acest Club Sportiv Municipal să crească sănătos şi să aibă viitor”.

Echipa de baschet a CSM este deja în Liga Naţională şi se doreşte să evolueze acolo şi sezonul următor, echipa având nevoie de întăriri substanţiale pentru a nu trece prin emoţii în privinţa locului din LNBM. În ceea ce priveşte echipa de handbal feminin care evoluează în Divizia A, aceasta are deja prima şansă pentru a accede în Liga Florilor. O promovare din vară ar echivala cu un buget mai mult decât dublul celui deja alocat acum secţiei de handbal dacă se va dori şi o menţinere în ligă.

Vizualizări: 325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: