Bunoaica, părăsit înainte de reluarea protestelor

Luni vor fi reluate protestele minerilor și energeticienilor în Piața Prefecturii Gorj, proteste întrerupte în august, după șase luni. Salariații Complexului Energetic Oltenia au aflat între timp că legea în baza cărora ar trebui pensionați la 52 de ani are unele lacune, așa că solicită modificarea ei prin ordonanță de urgență.

Patru lideri de opinie au fost în cele șase luni de protest, fiind vorba despre Nicu Bunoaica, Manu Tomescu, Vasile Tivig și Lulu Păuna. Desigur, au mai fost și alții, dar aceștia sunt cei care au vorbit zi de zi cu presa.

Bunoaica pare însă că vrea să fie singurul erou al minerilor și energeticienilor și face tot posibilul să îi îndepărteze pe ceilalți.

Primul pas a fost acela că a solicitat autorizație pentru un nou protest în numele Sindicatului Solidaritatea 2013, fără să se consulte cu cei care i-au fost alături în cele șase luni. Cumva, ceilalți lideri sindicali vor o acțiune comună, a tututor sindicatelor, pentru ca politicienii să vadă că sunt o forță.

Bunoaica vrea să fie erou, chiar și cu costul compromiterii demersului. Acesta îi ironizează pe cei cu care a protestat șase luni, numindu-l pe Tivig “Mărgelatu”, spunând despre Lulu Păuna că este la ordinul lui Mitrescu, despre Mitrescu a zis că face declarații răsuflate, asta ca să nu mai spunem despre atacurile la liderii sindicatelor mari, care nu au participat la protestul de șase luni.

Tivig nu a rămas dator și a spus, nici mai mult, nici mai puțin, decât că Bunoaica este folosit de liderul PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, pentru dezbinarea minerilor. Tivig se întreabă de ce se vinde marele lider, pe care îl cataloghează drept analfabet. “Domnule Ministru, să profiți de naivitatea unui analfabet este un lucru rușinos! Dar, să încerci să destabilizezi mișcarea sindicală este un lucru grav!!! Care încalcă Legea”, a scris Tivig pe pagina de socializare, anunțând că el va participa la protestele pe care le vor face toate sindicatele.

Lulu Iulian Pauna l-a acuzat la rândul lui pe Bunoaica de faptul că dezinformează atunci când susține că el s-a dus la primărie pentru a cere retragerea autorizației de protest.

“Înțelegerea a fost că toți cei ce am protestat timp de șase luni să ne întâlnim și să ne hotărâm ce facem în continuare, dar tu nu accepți munca în colectiv ținând și de părerea celorlalți. Suntem un grup care ținem să hotărâm împreună ceea ce facem în continuare, pentru a debloca această lege și vom ieși și la proteste. Să îți mai aduc aminte c,ă dacă cei de la termo Rovinari, fiind și cei mai mulți, nu veneau lângă noi, nu reușeam să câștigăm acest drept. Și acum nu este corect să nu ții seama și de părerea lor. Tu așa ai fost tot timpul, nu ți-a plăcut munca în colectiv”, i-a transmis Lulu Păuna lui Bunoaica.

Manu Tomescu a intervenit și el în discuție, anunțând că luni, 20 septembrie 2021, mai multe sindicate din CE Oltenia se vor întâlni și vor avea o ședință pentru a discuta și stabili un calendar de acțiuni sindicale comune, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în această perioadă salariații din companie.

“Liderii Sindicatului Energia Rovinari în frunte cu Constantin Mitrescu, au luat hotărârea de a propune celorlalți colegi din celelalte sindicate începerea de acțiuni sindicale comune, pentru deblocarea și aplicarea urgentă a legii 197/2021, și vă asigur că Sindicatul Energia Rovinari va participa sau chiar va organiza proteste, și în cazul în care celelalte sindicate nu vor fi de acord să participe. Însă noi sperăm și ne dorim ca de data aceasta să fim toți, sau măcar cât mai mulți! Indiferent de sindicatul din care facem parte!”, a transmis Manu Tomescu.

Sindicatul Solidaritatea 2013, condus de Bunoaica, a obținut autorizație pentru a picheta prefectura de luni până vineri, între orele 16.00 și 18.00. Rămâne de văzut câți oameni vor fi alături de el și câți vor aștepta protestul comun al celorlalte sindicate.

Vizualizări: 5,180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: