Burlan: Dacă va fi nevoie, mai facem angajări

Contractele de muncă semnate pe o perioadă determinată au fost prelungite. Este vorba de peste o mie de angajați din Complexul Energetic Oltenia care mai aveau contracte de muncă valabile doar până la finalul acestui an. Acestea au fost prelungite cu încă șase luni. Dacă va mai fi nevoie, vor fi prelungite și anul viitor.

În prezent, contractele de muncă ale ultimilor salariați sunt valabile până la finalul lunii iunie, anul viitor. „În primă fază, s-au prelungit cu încă șase luni contractele individuale de muncă, până la 30 iunie 2023. Din iunie, am spus că vor fi angajați pe perioadă determinată. Am spus că nu vor pleca acasă oameni angajați pe perioadă nedeterminată ca într-un program de restructurare. Vor pleca pensionabilii, iar angajările s-au făcut pe perioadă determinată”, a declarat managerul companiei, Daniel Burlan.

Burlan nu exclude să mai fie făcute angajări și anul viitor chiar dacă trebuie să se țină de programul de restructurare. Și noile recrutări se vor face tot pe o perioadă determinată dacă va fi nevoie. „Am făcut evaluarea. Dacă numărul de personal nu ne permite funcționarea cu unitățile pe care le avem programate să funcționeze pe parcursul anului 2023 și e nevoie, vom face angajări pe perioadă determinată. Vom avea în vedere să ne asigurăm de personal pentru capacitățile care sunt în funcțiune”, a mai afirmat Burlan, la Radio Infinit.

În total, peste o mie de persoane au fost angajate în ultimele luni în carierele și termocentralele din Complexul Energetic Oltenia. 

Vizualizări: 2,274

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: