Bustuchin: A renunțat la schimbarea viceprimarului

Primarul din comuna gorjeană Bustuchin a renunțat la proiectul de hotărâre prin care cerea Consiliului Local încetarea mandatului viceprimarului Gheorghe Stoenescu. Ciocea a fost ales primar din partea PSD, dar partidul vrea să îl lase fără mandat după ce a candidat independent în 2016 la Senat. PSD va propune în 2020 candidatura lui Stoenescu, pe care Ciocea ar fi vrut să îl scoată din primărie din cauză că "face prea multă politică".

PSD Gorj a salutat decizia lui Ciocea de a nu mai continua acțiunea. "Este cât se poate de adevărat că, potrivit legii, schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face la propunerea primarului, însă prevederile legale specifică foarte clar că această propunere trebuie să fie și motivată. Ori în cazul domnului profesor de matematică Gheorghe Stoenescu, primarul din Bustuchin nu a adus nicio motivație credibilă și legală", arată PSD într-un comunicat de presă.

„Supărarea lui Ion Ciocea a fost și este legată de faptul că ar putea fi suspendat din funcție, dar aceasta ar fi doar o consecință a alegerilor personale și nicidecum o acțiune intenționată a partidului sau a echipei PSD de la primăria Bustuchin. Toată această situație este generată de alegerea făcută de Ciocea și nu este cazul să caute țapi ispășitori”, a declarat și președintele executiv al Organizației PSD Gorj, Cosmin Mihai Popescu.

„Susținerea de care se bucură viceprimarul Stoenescu din partea consilierilor PSD din Bustuchin și din partea întregii Organizații a PSD Gorj se datorează faptului că este o persoană competentă care, de-a lungul anilor, și-a îndeplinit îndatoririle cu profesionalism, în interesul comunității. De altfel, aceasta este echipa care l-a ajutat pe Ion Ciocea să fie ales primar, de fiecare dată, aceasta este echipa care va da următorul primar în Bustuchin”, a concluzionat Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Vizualizări: 1,678

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: