Cade, nu cade…

Probabil că sfârşitul acestei săptămâni va găsi Grecia cu un guvern demisionar din moment ce şi-a pierdut susţinerea din Parlament şi din ce în ce mai mulţi miniştri îi cer premierului să renunţe la Referendumul anunţat pentru a putea beneficia de ajutorul promis de UE. Mişcarea surpriză a lui Papandreou poate fi tradusă prin faptul că nu-şi mai doreşte să fie premierul unui Guvern care taie salariile bugetarilor cu 50%, trimite în şomaj în doar două luni 30.000 de funcţionari, fugăreşte cetăţenii pentru a încasa taxele şi impozitele şi pentru a le impozita proprietăţile ascunse de fisc până acum. Reuniunea de urgenţă pe care au prezidat-o Germania şi Franţa a stabilit ca măsură de precauţie să nu acorde tranşa de 8 miliarde de euro ca ajutor pentru Grecia până după Referendum. Măsura de precauţie şi-au impus-o capii lumii europene pentru a fi siguri că în cazul falimentului nu vor pierde şi aceşti bani. Pentru că problema grecească arde rău de tot, s-a reunit şi  G20 unde probabil se va încerca mărirea presiunii pe guvernul elen până la demisia acestuia. În cazul unui faliment prin care Grecia de-a lungul istoriei a mai trecut, pericolul mare este că nu-şi va mai plăti nimic din datoriile pe care le are la alţi finanţatori decât grecii. Merkel şi Sarkozy vor trage şi cu dinţii de Grecia pentru a nu ieşi din zona euro şi a se lăsa ajutată chiar dacă presa influentă germană este împotriva ajutorului acordat Greciei. Situaţia Greciei se discută într-un context în care nici unei ţări puternice nu-i este forte bine. SUA trece prin criză, e slăbită economic, Obama n-are nici un fel de autoritate solidă asupra Congresului (controlat pe jumătate de republicani) şi sondajele arată că s-ar putea sa nu fie reales în 2012. Germania şi Franţa sunt extrem de nervoase cu privire la viitorul euro, vor să păstreze zona euro, dar se suspectează reciproc de tot felul de înţelegeri ascunse. SUA s-ar bucura daca ar dispare această monedă concurentă. Italia e cu un picior în groapă şi Berlusconi nu prea reuşeşte să convingă că va lua măsuri pentru adevărate reforme, absolut necesare într-o ţară cu o datorie de 120% PIB. China ar vrea să cumpere pe toată lumea, se teme că dacă pică Europa sau SUA se duc şi exporturile chinezeşti. Japonia e înglodată şi ea în datorii, se confruntă cu probleme sociale legate de îmbătrânire şi scandaluri de corupţie în propriul guvern. Rusia va încerca să profite de haosul european şi slăbiciunea lui Obama pentru  a demonstra că încă e o mare putere. Chiar dacă Rusia are emoţii pentru că o criză mondiala înseamnă mai puţin petrol exportat şi deci mai puţini bani la buget, petrolul şi gazele aduc peste 50% din devize, e o ţară care depinde de exportul de energie va face tot ce poate să pună şi ea umărul la dezastru, după vechile sale obiceiuri şi după interesele sale strategice călcate de prea multe ori în picioare de UE şi SUA. Singura care stă mai bine este Canada, care de ani de zile este condusă de o dreaptă liberal-conservatoare care a aplicat cu fermitate reforme cu mult înaintea Europei sau USA. În acest context, chiar dacă actualul guvern elen va cădea, iar viitorul guvern va condiţiona reformele dure de referendum rezultatul va fi acelaşi - falimentul Greciei generat de refuzul adoptării reformelor mai mult decât dure pe care le-a impus colegii lor din zona euro. Aşa că nu e de mirare de ce bursele au început iar să forfotească iar bancherilor le-au revenit coşmarurile.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: