Căldărușe: Nu excludem cu totul posibilitatea unor abuzuri

Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, nu înțelege de ce Federația Națională Mine Energie blochează semnarea actului adițional la Contractul Colectiv de Muncă din Complexul Energetic Oltenia. Liderul FNME a explicat că nu este de acord cu prevederea potrivit căreia salariații pot fi mutați de la o carieră la alta, pentru că lasă loc la posibile abuzuri. Intenția declarată a administrației este aceea de a muta salariații din perimetrele miniere care se închid.

Căldărușe este de acord cu administrația, chiar dacă nu exclude total posibilitatea unor abuzuri. “Ținând cont de contextul economic al Complexului Energetic Oltenia, și chiar îmi asum acest lucru, și de certitudinea că în viitor mai multe perimetre miniere își vor epuiza resursele, trebuie să avem această posibilitate de a face trecerea oamenilor în alte perimetre miniere sau la termocentrale”, a spus Căldărușe la Interviurile Infinit FM, precizând că la termocentrala din Rovinari este deficit de personal.

De exemplu, de la fosta carieră Rovinari, la anul trebuie mutați 240 de salariați. “Fosta carieră Rovinari, care acum este sector al Carierei Tismana, la anul, în aprilie, își va epuiza cu totul resursele. Cred că în viitor, 2022 - 2024, urmează Lupoaia, Husnicioara, Peșteana”, a spus liderul SMEO. “Nu excludem cu totul posibilitatea unor abuzuri, dar până la urmă noi de asta suntem aici, să nu se întâmple”, a adăugat Căldărușe.

FNME a dat vineri un comunicat prin care propune administrației ca, simultan cu schimbarea locului de muncă, să fie acordat un spor de mobilitate de 10% din salariul de bază. Cu o astfel de compensație, ar putea fi de acord cu schimbarea locului de muncă.

Directoratul companiei și-a explicat disponibilitatea pentru continuarea dialogului. În joc sunt și circa 90 de lei per salariat, bani care s-ar adăuga la veniturile oamenilor după semnarea actului adițional. (A.A.)

Vizualizări: 2,229

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: