Călinoiu îndeamnă minerii la înţelepciune. Vâlceanu: Să tacă!

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a făcut ieri primele declaraţii cu privire la protestele minerilor. După ce zile întregi a stat ascuns în biroul său şi a evitat să dea ochii cu presa, ieri, cu ocazia şedinţei de Consiliu Judeţean, acesta a declarat că îi pare rău că s-a ajuns în această situaţie. Călinoiu i-a îndemnat pe minerii care au făcut greva foamei şi pe cei blocaţi în subteranul de la Tehomir să dea dovadă de înţelepciune. Consilierul judeţean, Dan Vâlceanu îi transmite lui Călinoiu să-şi ceară scuze gorjenilor pentru minciunile scoase din gură.

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a făcut un apel ieri către minerii protestatari şi sindicate să dea dovadă de înţelepciune, înţelegere şi să nu insiste cu schimbarea lui Ciurel din fruntea Complexului Energetic Oltenia. „Mie îmi pare foarte rău că s-a ajuns în această stare de lucruri, este un eveniment nedorit de nimeni ca să avem oameni fie în greva foamei, fie blocaţi în subteran şi atunci trebuie analizată această stare de lucruri bineînţeles cu cei care au participat la crearea ei, pe de o parte factorul social, pe de o parte factorul administrativ, evident coordonaţi de ministerul de specialitate. Întotdeauna adevărul este undeva la mijloc, trebuie fiecare parte să dea dovadă de înţelepciune, înţelegere pentru a avea garantată activitatea în cadrul complexului, locurile de muncă. Este absurd să ai un ţel anume, de a schimba, trebuie luate măsuri de a asigura continuitatea complexului”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Declaraţia lui Ion Călinoiu l-a enervat la culme pe Dan Vâlceanu, consilier judeţean şi copreşedinte PNL Gorj. Vâlceanu i-a transmis lui Călinoiu să-şi ceară scuze gorjenilor pentru că i-a minţit în privinţa disponibilizărilor. „Domnul Călinoiu să tacă. Eu îmi aduc aminte ce spunea PSD despre CEO şi nu ne-a spus niciodată că vor reduce cu 25% capacităţile de producţie sau că vor da afară oameni. Şi acum câteva săptămâni, Călinoiu ne anunţa că CEO produce mai bine ca niciodată. Deci PSD, ca de fiecare dată, vorbeşte ca să se afle în treabă, nu poţi lua în seamă ce spun pentru că mint cum respiră. Eu cred că totuşi un singur lucru ar mai putea să facă: să-şi ceară scuze gorjenilor pentru minciunile pe care ni le spun de vreun an de zile şi să recunoască falimentul politicii PSD în ceea ce priveşte energia şi pe de altă parte să aibă decenţa să-şi asume minciunile pe care le-au spus şi bineînţeles managementul de la CEO, care a fost sprijinit intens de PSD”, a spus Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: