Călinoiu şi Cârciumaru, luaţi la palme pentru Brâncuşi

Autorităţile locale, deputaţi şi senatori, dar şi oameni de cultură din Gorj au participat ieri la o dezbatere despre promovarea operelor lui Brâncuşi, chiar în foişorul din Parcul Central. Factorii decizionali au fost puşi faţă-faţă în cadrul unei emisiuni realizate de Realitatea TV. Pe parcursul emisiunii, primarul Florin Cârciumaru a fost enervat la culme de jurnalişti. La întrebări a fost luat şi preşedintele Consiliului Judeţean Ion Călinoiu.

Trecătorii din Parcul Central, dar şi telespectatorii postului Realitatea au asistat la un scandal la care participanţi au fost primarul Florin Cârciumaru, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, parlamentarii PSD Toni Greblă, Mugurel Surupăceanu, Vasile Popeangă, preşedintele PSD Victor Ponta, directorul Centrului Brâncuşi Ovidiu Popescu, directorul Centrului de Cultură Ion Cepoi şi scriitorii Laurian Stănchescu şi Ion Mocioi.

Subiectul a fost reprezentat de un memorandum pe care primarul Cârciumaru l-a semnat şi care prevedea că o suprafaţă din parcul de la Coloană va fi dat unei fundaţii din America ce intenţiona, chipurile, să facă un centru de interpretare şi vizitare Brâncuşi.

Asociaţia Eco Civica a anunţat în emisiune că va da în judecată primăria Târgu-Jiu. „Eu am semnat un act de principiu, nu unul juridic care să aibă efecte. Voi da autorizaţie doar dacă fundaţia obţine avizul ministerului si se pare ca nu-l va obţine. Pot să facă ce vor“, a spus supărat primarul. „Vom face o ofertă proprietarului să achiziţionăm terenul din vecinătatea Coloanei Infinitului“, a mai spus Cârciumaru.

Cârciumaru, căutat de avere

Cârciumaru a fost enervat de jurnalista Oana Dobre, care l-a întrebat de ce nu şi-a afişat pe site declaraţia de avere. „Am vrut să văd declaraţia dvs de avere şi nu am găsit-o pe site, mi-a fost imposibilă. De ce nu aţi pus declaraţia de avere pe site“, l-a întrebat aceasta. Cârciumaru i-a spus jurnalistei că nu a ştiut să caute. Aceasta a continuat să-l enerveze pe Cârciumaru spunându-i prima impresie când a păşit în Târgu-Jiu. „Foarte puţini români au avut ocazia să se nască cu asemenea minuni în curte“. „Străzi crăpate şi fântâni vopsite în toate felurile“, a continuat ziarista.

Mihai Tatulici, realizatorul emisiunii, i-a atras atenţia lui Cârciumaru despre culorile cu care a decis vopsirea fântânii din Parcul Central. „Uitaţi-vă la această fântână, care se află la 20 de metri de Poarta Sărutului. Spuneţi-mi ce v-a trecut prin cap atunci când aţi vopsit-o alb, verde. Trebuia să lăsaţi metalul original, să se vadă“, a spus Tatulici. „Dacă-mi spuneţi mie că nu se vopseşte cu verde coloana de la fântână, sunteţi răutăcios“, i-a răspuns Cârciumaru.  

Călinoiu, în încurcătură

Ion Călinoiu a trebuit să explice cum a pierdut jumătate din Muzeul Arhitecturii Populare din Curtişoara. Acesta a admis că cel mai probabil în viitor va trebui să plătească o chirie pentru ca acele case, vechi de sute de ani, să stea pe terenul celui care a primit terenul prin retrocedare.  „L-am pus în posesie şi acum vrea să-mi ceară chirie pentru că mi-au stat casele acolo“, a spus Călinoiu, care a admis că nu este nicio garanţie că proprietarul poate dispune oricând luarea caselor de pe teren.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: