Călinoiu şi Cârciumaru nu vor mai putea candida

Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive, conform unei iniţiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaţilor. Senatul este for decizional. Dacă se va trece şi de Senat se ajunge în situaţia în care peste 90% din actzualii primary ai Gorjului şi chiar preşedintele Consiliului Judeţean Gorj să nu mai poată candida pentru un nou mandat.

Proiectul prevede că nicio persoană nu poate îndeplini succesiv funcţia de primar, consilier local, consilier judeţean, preşedinte consiliu judeţean decât cel mult pentru două mandate. Iniţiatorii au considerat că după două mandate consecutive, aleşii locali construiesc în jurul lor un sistem politic şi instituţional local în care orice competiţie electorală locală reală devine imposibilă şi există situaţii concrete în care monopolul unei persoane sau a unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunităţi a dus la acuzaţiile de nepotism, conflict de interese sau corupţie.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: