Calotescu: Medicul de gardă va suporta sancţiunea

Conducerea Spitalului Orăşenesc din Rovinari spune medicul de gardă este cel care va trebui să plătească sancţiunea de 10 mii lei dată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Amenda a fost aplicată de autorităţi pentru faptul că nu au fost înştiinţate în timp util în legătură cu decesul unui nou-născut. Nefericitul eveniment s-a produs în data de 21 iulie, de gardă fiind un medic de naţionalitate siriană.  „Nu spitalul este cel care a fost sancţionat de DSP, ci şeful gărzii. Este vorba medicul urolog Aksam Kadour, care a omis să comunice la DSP decesul bebeluşului. Va trebui să plătească sancţiunea. Ştiu că are un termen de 15 zile să o conteste”, a declarat Robert Calotescu, directorul Spitalului Orăşenesc din Rovinari.

Aksam Kadour este medicul care era de gardă în momentul în care ambulanța i-a adus o pacientă gravidă să nască, el nepricepându-se însă să facă o cezariană, specialitatea sa fiind cu totul alta. Cazul este și în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru a afla în ce împrejurări s-a produs decesul, mama susținând că a fost lăsată la Rovinari de către salvare tocmai pentru că fusese asigurată că poate să nască fără probleme aici.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: