Campania PSD, condusă de un şef şi un coordonator

Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a fost desemnat şeful de campanie al PSD Gorj. Campania va fi însă coordonată de Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean. Este pentru prima dată când pesediştii gorjeni şi-au desemnat un şef şi un coordonator de campanie. Ciprian Florescu spune că noua structură a fost impusă de la centru. „Este o structură nouă pe care ne-au trimis-o cei de la centru şi pe care o adaptăm la nivelul teritoriului. Este o structură care sperăm să dea rezultate. Până acum un om s-a ocupat strict de coordonarea întregii campanii, iar pe departamente fiecare şi-a făcut treaba, au existat responsabili de departamente. Este un puţin nou, ca titulatură a funcţiilor ocupate în echipele de campanii”, a declarat Ciprian Florescu.
Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, consideră că Ciprian Florescu are experienţa necesară pentru a conduce campania electorală. În plus, consideră că a venit vremea ca tinerii din PSD să se implice mai mult. „S-a stabilit ca domnul Ciprian Florescu să fie şeful de campanie. Consider că are experienţa necesară, mai ales pe partea de comunicare, a lucrat lângă noi atâtea campanii şi este timpul tinerilor”, spune Cârciumaru.

Vizualizări: 393

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: