Campanie de strângere de semnături la Poiana

Un sindicalist de la Cariera Poiana, Nicolae Pavel, a strâns 300 de semnături pentru organizarea unor noi alegeri la sindicatul condus de Ion Răducu. Pavel spune că oamenii sunt nemulţumiţi că au pierdut bani la salariu şi nu mai vor să fie reprezentaţi în discuţiile cu CE Oltenia de Răducu şi Marin Golea. Pavel mai spune că se solicită şi schimbarea statutului, în sensul limitării la două mandate de preşedinte, dar şi introducerea votului uninominal. De menţionat ar fi că la Poiana, şi acum salariaţii îşi aleg singuri liderul. Surse spun că în campania de strângere de semnături este implicat şi directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie, iar în locul lui Răducu ar fi promovat un preşedinte PSD din zonă. Următorul pas ar fi schimbarea lui Marin Golea, acesta fiind ales de delegaţii sindicatelor mai mici. (M.M.)

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: