Sindicaliştii, faţă-n faţă cu ministrul Pană: Facem grevă generală!

Doina Pană, ministrul delegat pentru Dialog Social, s-a întâlnit ieri, la Târgu Jiu, cu sindicaliştii şi directorii instituţiilor publice din Gorj. Aceasta a fost invitată de către prefectul Claudiu Teodorescu să participe la şedinţa de Dialog Social, însă dezbaterea a avut loc cu uşile închise, prezenţa ziariştilor în Sala Maură a Instituţiei Prefectului nefiind permisă decât câteva minute înainte de începerea şedinţei. Sindicaliştii au reclamat lipsa de comunicare cu guvernanţii şi cu şefii instituţiilor. Liderii Sanitas au cerut demisia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, iar cei din educaţie au anunţat grevă generală. 

Valentin Popa, preşedintele SANITAS Gorj, i-a solicitat ministrului pentru Dialog Social o întrevedere separată pentru a-i prezenta problemele de la Direcţia pentru Protecţia Copilului, principalele nemulţumiri fiind proasta salarizare şi acordarea sporurilor. În ceea ce privesc problemele din sistemul sanitar, Valentin Popa spune că ele nu vor putea fi rezolvate până când ministrul Sănătăţii nu-şi dă demisia. „În urmă cu aproximativ două luni am întrunit un plan de mişcări sindicale, iar următoarele acţiuni le vom stabili în data de 14 noiembrie în cadrul Consiliului Naţional. Sper să nu ajungem la o grevă generală de proporţii. Nu ne putem înţelege sub nici o formă cu ministrul Sănătăţii, nu există nici o formă de comunicare. Dumnealui refuză încheierea contractului colectiv de muncă şi insistă cu ideea de a transforma spitalele în SRL-uri. Singura soluţie de a rezolva aceste probleme este demisia sau demiterea ministrului Sănătăţii”, a declarat Valentin Popa. La rândul său, liderul de sindicat din învăţământul gorjean, Vasile Mija, a vorbit despre problemele din învăţământ. „În momentul de faţă, suntem în perioadă de negocieri, însă nu excludem posibilitatea organizării unei greve. Majorarea salariilor la profesorii debutanţi este nesemnificativă. Sunt tineri care primesc un salariu de 700 de lei/lună din care 300-400 de lei îi dau pe navetă. Practic, trăiesc din banii părinţilor”, a declarat Vasile Mija.

PROMISIUNI

Ministrul Doina Pană spune că va lua în calcul doleanţelor sindicaliştilor şi că va face tot posibilul ca ele să ajungă acolo unde trebuie. „Eu, particip la această şedinţă în calitate de invitat şi sper că dialogul de astăzi să fie unul constructiv”, a declarat Doina Pană.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: