Joi, ultima zi de angajare la Minprest

Conducerea Minprest Serv Rovinari este hotărâtă să încheie cele 361 de angajări până la finalul acestei săptămâni. După discuţiile de ieri avute cu reprezentanţii Diviziei Miniere s-a decis păsuirea până joi, 14 noiembrie, a celor care se regăsesc pe lista iniţială şi nu s-au prezentat până acum în vederea angajării. Tot în aceeaşi zi se va decide cui vor fi redistribuite posturile rămase neocupate.

Conform ultimelor informaţii, până la această dată 290 de gorjeni au fost angajaţi în cadrul Minprest. După analiza făcută de conducerea unităţii şi cea a Diviziei Miniere s-a decis amânarea luării unei decizii în legătură cu posturile rămase libere. Directorul unităţii, Gabriel Giorgi, şi-a exprimat intenţia de a chema pe posturile rămase neocupate, fie persoanele care se află în prag de pensionare, fie cele care mai au nevoie de câteva luni pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj. “Am discutat situaţia actuală cu angajările, cu persoanele de pe listă şi a rămas să mai continuăm o zi, două, să aşteptăm şi restul de persoane care vor să vină în Minprest şi după aceea pe vineri, dacă rămân locuri libere să întocmim o listă cu cei care pot să se încadreze. Am mai obţinut un răgaz. Ideea este că săptămâna aceasta trebuie să finalizăm cele 361 de angajări. Din ce am înţeles, pe zona Jilţ Nord anumite persoane nu mai vor să vină şi sunt înlocuite cu următoarele care erau pe listă”, a declarat Gabriel Giorgi, directorul general al societăţii Minprest.

Peste o mie de solicitări

Conducerea societăţii Minprest spune că în situaţia în care Divizia Minieră nu va reactualiza lista cu angajările au destule cereri depuse la unitate din care să selecteze persoanele necesare în vederea angajării. „Nu există posibilitatea să rămânem cu posturile vacante. Cu siguranţă se vor ocupa locurile. În condiţiile în care Divizia Minieră nu ne va mai trimite nicio persoană spre angajare, atunci vom lua noi decizia să ocupăm cu persoane care au cereri de angajare la noi, la Minprest. Nu cred că va fi cazul, dar trebuie să le ocupăm pe toate. Numai pe biroul meu sunt în jur de 800 de cereri, mai are şi colegul meu Alin Văcaru, iar o parte le-am direcţionat către resurse umane. De când sunt eu director am primit în jur de o mie şi ceva de solicitări de angajare”, a mai spus Gabriel Giorgi.  

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: