Campionul naţional la drift, decis la Rovinari

Titlul în driftul românesc ar putea fi decis în etapa care va avea loc la Rovinari - Gorj, la finalul acestei săptămâni. Iulian Jumuga şi Călin Ciortan sunt principalii favoriţi.

Etapa a cincea şi totodată prima pe circuit stradal din acest sezon în Campionatul Naţional de Drift, care va avea loc în weekend la Rovinari, poate stabili campionul din 2018. După primele patru runde, Iulian Jumuga este lider în clasamentul general, cu 342 de puncte, urmat de campionul en-titre Călin Ciortan, cu 269, astfel că rezultatul de la Rovinari poate fi decisiv.

Dacă Jumuga va obţine un nou succes, atunci poate deveni cel mai tânăr campion din istoria acestei discipline sportive în România. În schimb, Ciortan poate recupera în clasament dacă se impune la Rovinari şi va rămâne în cursa pentru cel de-al patrulea titlu din carieră, un record absolut în ţara noastră. Astfel, duelul decisiv s-ar putea prelungi pentru etapa finală, care va avea loc la Baia Mare între 22 şi 23 septembrie.

„Nu m-am gândit la matematică, merg acolo să dau totul şi să nu dezamăgesc având în vedere poziţia în care mă aflu. Cu siguranţă, presiunea este pe mine şi voi fi nevoit să merg tare. Vreau să îmi menţin calmul şi concentrarea care m-au adus aici. Fiind o etapă stradală, este clar că efortul va fi mult mai mare, tocmai de aceea am făcut setări la maşină pentru cerinţele circuitului”, a afirmat Jumuga, care la 23 de ani, poate deveni cel mai tânăr campion din România al clasei Pro.

„E o premieră pentru noi să ne dăm pe acest circuit stradal special adaptat pentru o etapă de drift şi, cu siguranţă, va fi foarte interesant de urmărit pentru că gradul de periculozitate este ridicat. Abia aştept etapa, la fel ca până acum, voi da totul pentru un spectacol de calitate şi sper să iau cât mai multe puncte”, a spus şi Ciortan, triplu campion naţional în 2012, 2013 şi 2017.

Al treilea clasat în topul general, Cătălin Trifan, cu 247 de puncte acumulate, are şi el speranţe că poate obţine, la Rovinari, punctele necesare care să-l aducă în faţa primului său titlu de campion. De la etapă nu vor lipsi nici Răzvan Frăţianu, Sorin Ene, Traian Buşe, Radu Moise, Răzvan Stan şi Gabi Imre, toţi aflaţi în Top 10 în momentul de faţă.

Pentru a spori gradul de securitate al evenimentului, pe întreg circuitul vor fi montaţi parapeţi masivi de 525 de kilograme pe bază de ciment şi sticlă reciclată granulată. „Cu siguranţă, traseul este pe atât de spectaculos, cât va fi de periculos, astfel că, în urma unui parteneriat cu New NCR Reciclare, am reuşit să aducem aceşti parapeţi, astfel că măsurile de siguranţă sunt la superlativ”, a explicat Andrei Balica, preşedintele Romanian Drift Community.

Duminică seara, publicul va avea parte şi de un concert Guess Who.

Vizualizări: 1,237

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: