Când se depun dosarele pentru ajutoarele de căldură

Târgujienii vor beneficia şi în acest sezon rece de subvenţie pentru încălzirea locuinţei. Pot solicita acest ajutor familiile al căror venit nu depăşeşte 615 lei/membru de familie. „Dacă cetăţenii vor depune cereri până în data de 20 noiembrie, vor beneficia de ajutoare de încălzire pe întreg sezonul rece, noiembrie-martie. Vom începe cu distribuirea cererilor din data de 16 octombrie. Vom lucra, ca şi în anii precedenţi, prin intermediul cluburilor vârstei a treia. Programul va fi de la ora 8 la ora 18, de luni până vineri”, a declarat Alina Toader, director adjunct în cadrul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu Jiu.

Cererile pentru încălzirea locuinţei cu energie electrică se vor depune doar la Direcţia de Protecţie Socială Târgu Jiu. Pentru aceste solicitări este necesară efectuarea unei anchete sociale în termen de 15 zile de la depunerea cererii.

Peste 2.700 de familii din Târgu Jiu au beneficiat anul trecut de subvenţia pentru încălzirea locuinţei.

Vizualizări: 431

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: