Când vor fi măsurate noxele din carierele miniere

Noxele și zgomotul din cariere vor fi măsurate în această primăvară. Sindicaliștii spun că au sprijinul administrației să afle dacă minerii lucrează într-un mediu care le pune în pericol sănătatea. Liderii sindicatelor susțin că mulți salariați dobândesc boli grave la locul de muncă și, din acest motiv, ar trebui să iasă la pensie mai devreme. La final, rezultatele vor ajunge pe masa ministrului Muncii.

„Voi cere măsurători corecte. Am solicitat măsurători la zăcământ pentru că au fost multe decese, cancere, boli de inimă și tot felul de tumori. Există ceva uraniu, ceva. Vreau măsurătoare pe zăcământ și pe noxe, unde să participe reprezentanți ai sindicatelor. Eu, de exemplu, am un specialist, un inginer care a făcut facultatea de Mediu”, a explicat liderul de sindicat de la Cariera Lupoaia, Nicu Bunoaica.

Sindicalistul susține că a stat de vorbă cu directorul companiei, Sorin Boza, care i-a promis că măsurătorile vor fi realizate imediat ce vremea se va încălzi. Când vor fi gata, rezultatele vor ajunge și la Ministerul Muncii, în speranța că vârsta de pensionare va scădea până la 53 de ani. „Și-a asumat domnul Sorin Boza că va face aceste măsurători pe plata Complexului, cu o firmă acreditată. I-am zis că acum nu-i bine pentru că este umiditate multă și nu ies noxele. Când se mai încălzește vremea, să începem măsurătorile. Domnul Boza mi-a garantat acest lucru. Ministrul Muncii mi-a spus: Bunoaica, dacă demonstrezi că este ceva care îmbolnăvește oamenii, îi trec în grupa I, eu mă lupt să le dau grupă specială și va fi redusă vârsta de pensionare automat”, a mai adăugat Bunoaica.

Vizualizări: 1,959

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: