Candidatură cu viitură

Dacă or crede în semne, pesediştilor nu le-a picat bine codul roşu de inundaţii, chiar dacă Ponta s-a strecurat bine printre cele două evenimente. Lansarea candidatului partidului roşu a fost una plicticoasă, fără fast, cu mii de pesedişti încrezători în victoria candidatului lor. Un eveniment pus în umbră, mediatic vorbind, de tragediile din Gorj, Vâlcea, dar şi din alte judeţe, unde sute de oameni au fost evacuaţi din casele lor, din calea apelor.

Ponta a fost ieri atât la Bengeşti, cât şi la Novaci, nu chiar în mijlocul evenimentelor, că nu avea cizme la el. S-a hlizit puţin pe margine, cu primarii, cu localnicii, a promis un drum, nişte podeţe şi s-a cărat. „Liviule, să le faci drumul”, a spus Ponta cu un zâmbet nefiresc pentru dramatismul situaţiei. Sute de oameni şi-au văzut avuţia luată de ape, dar Ponta nici măcar nu poate mima seriozitatea în astfel de situaţii. Şi culmea, ne-a promis aşa va fi şi mandatul lui de preşedinte, cu probleme, ca la Novaci. Problemele ca problemele, dar dacă şi soluţiile vor fi la fel…

Culmea este că Victor Ponta a ajuns „acasă” de două ori în aceeaşi zi, pentru că a revenit şi seara, pentru un direct la Antena 3, din mijlocul inundaţiilor. Şi uite aşa a reuşit să respecte o fărâmă din promisiunea făcută în luna mai, aceea de a-şi lansa candidatura la Târgu Jiu. Nu a fost chiar la Târgu Jiu, ci la Novaci, nu a fost chiar lansare, ci o prezenţă formală, dar şi forţată de evenimente. Ponta a demonstrat ieri doar că ştie să dea din gură şi să dea impresia că rezolvă probleme, fără să facă de fapt nimic, dar era bine primit de localnici, care probabil că îl vor vota masiv la toamnă. Aşa că eu zic că e bine să ne obişnuim cu ideea că în următorii cinci ani, dacă nu chiar zece, vom avea un vorbete pe scaunul de preşedinte al României. Vorbete nu pentru că vorbeşte mult, ci pentru că doar vorbeşte, fără să facă nimic.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: