Candidatură surpriză la Târgu Jiu? Toni Greblă, în “cărți” pentru primărie

Social-democrații gorjeni încă nu au anunțat pe cine vor susține în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Târgu Jiu. Un nume surpriză ar putea fi desemnat drept viitorul candidat din PSD. Surse din interiorul partidului susțin că se ia în calcul o candidatură a lui Toni Greblă. Totul în condițiile în care unii social-democrați i-ar fi propus deja și lui Florin Cârciumaru să se întoarcă la primărie, dar acesta încă nu a dat un răspuns sigur.

Fostul secretar general al Guvernului, Toni Greblă, ar putea fi propunerea PSD pentru candidatul pe care îl vor susține, la alegerile din vară, pentru Primăria Târgu Jiu. Surse din rândul social-democraților susțin că discuțiile cu Toni Greblă ar fi chiar avansate, iar acesta ar fi tentat să intre în cursă.

Un răspuns se așteaptă chiar și de la senatorul Florin Cârciumaru. Sunt colegi de partid care i-au propus chiar în ultima ședință de partid să candideze din nou la Târgu Jiu, convinși că ar avea câștig de cauză.

Până acum, Florin Cârciumaru nu s-a decis. „Dacă domnul Cârciumaru s-ar gândi să revină la Primăria Târgu Jiu, de unde a plecat, știe că a plecat în condiții bune. Cum arăta Târgu Jiu în acea perioadă, ce a rămas în urma domnului Cârciumaru? Ar continua ceea ce a început. S-a cunoscut lipsa domnului Cârciumaru la nivelul municipiului Târgu Jiu. Cu toate că ne reprezintă foarte bine și acum, m-aș bucura dacă domnul Cârciumaru ar reveni în fruntea noastră, la Gorj, la Târgu Jiu, fiindcă este om de administrație. M-aș bucura dacă ar fi așa. Noi am discutat la ultima întâlnire a noastră, nu știam opinia dânsului și nici nu am insistat pentru că doream ca dânsul să iasă public și să ne spună dacă și-ar dori și sigur va fi sprijinit pentru că cetățenii îl regretă. Ar fi o idee foarte bună să revină”, a spus, la Radio Infinit, edilul din Scoarța, Ion Stamatoiu. (A.A.)

Vizualizări: 3,293

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: