Căpriţă – „poetul gorjean” care l-a omagiat ieri pe Ceauşescu

Un gorjean pe care doar jurnaliştii şi puţină lume de prin judeţ îl cunosc a fost ieri cap de afiş la omagierea/comemorarea lui Nicolae Ceauşescu. Ziua de naştere a fostului dictator este marcată în fiecare an de Gheorghe Căpriţă, un conjudeţean care a reuşit să se facă repede remarcat prin vorbele de slavă şi laude rostite la căpătâiul fostului şef al regimului comunist.

Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit ieri 91 de ani, motiv pentru care mai mulţi admiratori şi foşti membri ai Partidului Comunist au depus coroane de flori şi au aprins lumânări la mormântul dictatorului. Vremea urâtă a fost desemnată drept motivul prezenţei slabe la cimitirul Ghencea din Capitală, deşi unii nostalgici au fost de părere că, regretabil, oricum nu ar fi venit mai mulţi simpatizanţi. În fruntea grupului de vârstnici plini de regrete şi amintiri frumoase de pe vremea comunismului s-a plasat, ca la orice comemorare a vreunui mare lider comunist român, mândrul poet gorjean Gheorghe Căpriţă, înarmat cu un megafon. Pe care oricum nu l-a folosit, pentru că vocea sa destul de puternică răsuna lejer în tot cimitirul, după cum relata ieri agenţia Mediafax.

Căpriţă, membru de seamă al unui partid socialist-comunist şi originar din judeţul Gorj, mai exact din Tismana, a deviat puţin de la subiect pentru a-şi vărsa năduful pe „baronii” locali Nicolae Mischie, Ionel Manţog şi Dan Ilie Morega, care "au furat şi pe vremea comunismului, şi pe vremea capitalismului". „Poetul” gorjean mai avea însă puţin şi îl lăuda pe Miron Cozma, un lider alături de care a fost inclusiv la Costeşti, la recenta împlinire a 10 ani de la ultimele mineriade. De altfel, Căpriţă nu ratează niciuna din marile comemorări care au legătură cu mişcarea de stânga, speranţa lui fiind că, într-o zi, regimul pe care îl regretă va renaşte.

Căpriţă – poetul comunist

Gorjeanul s-a făcut remarcat repede, după ce a recitat poezii în cinstea lui Nicolae Ceauşescu, ascultate atent de cei prezenţi. În acest timp, alţi membri convinşi ai noilor partide comuniste împărţeau pliante şi publicaţii pentru adepţii ideologiilor de stânga. Au fost criticaţi inclusiv preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, însă "criminalul" Iliescu a fost cel mai atacat dintre "duşmanii patriei". La fel ca la comemorarea victimelor Revoluţiei, Iliescu a fost găsit vinovat de toate rele posibile din decembrie '89 şi până astăzi.

După o bună perioadă în care "liderii" noilor partide comuniste au predicat cocoţaţi pe mormintele de marmură din apropierea celui al fostului dictator, Căpriţă a strigat încheierea discursurilor şi retragerea spre case, pe motiv de vreme neprielnică. Un coleg de partid zelos a încercat să menţină încă puţin atenţia pensionarilor, citind o telegramă plină de afecţiune care ar fi fost trimisă de Traian Băsescu lui Nicolae Ceauşescu, cu 22 de ani în urmă. Căpriţă, însă, i-a tăiat-o repede, considerând că a stat destul în ploaie, şi-a luat megafonul şi a plecat, urmat de mare parte din puţinii nostalgici. El a fost oprit, însă, de un bătrân îmbrăcat sărăcăcios, care l-a antrenat într-o discuţie aprinsă privind trecutul glorios al comunismului şi moduri de executare a lui Ion Iliescu.

Căpriţă vrea comemorare şi pentru Dej

"Eu dacă l-aş vedea pe stradă pe Ceauşescu, l-aş împuşca! Ăă, pardon, pe Iliescu!", a decis bătrânul, gesticulând amplu şi ameninţător. După încheierea dezbaterii, membrii altui nou partid comunist, împreună cu fostul lider comunist Ion Stănescu au depus două coroane de flori - una pentru Nicolae Ceauşescu şi alta pentru soţia sa, Elena. Mult mai discreţi ca primul grup, aceştia au plecat tăcuţi după ce au comemorat cuplul. Prevăzător din fire, Căpriţă a invitat asistenţa la comemorarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe 8 noiembrie şi bineînţeles, "pe 25 decembrie 2009 şi pe 26 ianuarie 2010" Şi să ne vedem sănătoşi şi la mulţi ani!", a încheiat poetul Căpriţă. Şi, astfel, după ce că bucureştenii ne ştiau de „Valea Jiului”, adică de „mineri”, dar şi de „judeţul roşu”, acum am reuşit să ne remarcăm şi printr-un comunist nostalgic.

Vizualizări: 53

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: