Cârciumaru: Dian Popescu are dreptate să fie supărat

Lui Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj, i-a trecut supărarea pe Dian Popescu, pe care-l acuzase că negocieze pe la spatele său pe tema CE Oltenia, dar a venit rândul liberalului să fie supărat după un articol apărut într-un cotidian. Şi pentru că libertatea presei iasă din discuţia lui Popescu, acesta crede că e mâna pesediştilor. Florin Cârciumaru îi dă dreptate. În sensul că are dreptate să fie supărat după ce el şi un primar PNL au fost atacaţi într-un ziar deţinut de un vicepreşedinte PSD, promovat de curând în funcţia de secretar de stat.

Primarul Florin Cârciumaru, președintele PSD Gorj, a declarat pentru Radio Infinit că articolul apărut într-un cotidian local, în care este denigrat şeful PNL Gorj şi primarul liberal de la Peştişani, este o greșeală. Asta în condițiile în care ziarul cu pricina aparține chiar vicepreședintelui PSD Gorj, Bebe Ionică, iar acest lucru ar putea genera scandaluri în USL, de pe urma cărora ar putea profita adversarii politici. ”Articolul din Gorjeanul, din punctul meu de vedere și al celorlalți lideri PSD, a fost o greșeală. Nu trebuia să apară acel articol într-un ziar care, vrem sau nu vrem să recunoaștem, este condus de un vicepreședinte al PSD-ului. Este o mare greșeală că s-a făcut acest articol și mai ales în plină campanie”, susține Florin Cârciumaru. Liderul PSD a mai specificat că nu se face vinovat de articolul apărut în presa locală, în care erau folosiți termeni precum ”mafia liberală”. ”Lucrurile s-au întâmplat fără să știe Cârcimaru și Călinoiu, care este cel mai acuzat de acest lucru. Nu știe absolut nimeni, acest lucru s-a întâmplat la nivel de redacție. Trebuie să iau această poziție, în calitate de președinte al partidului pentru că nu este corect să implici omul Bebe Ionică și vicepreședintele PSD într-un scandal când nu este cazul. Noi trebuie să fim uniți în momentul de față, să luptăm împreună, să câștigăm primăriile pe care ni le-am propus ca alianță politică”, consideră Cârciumaru.

Îl înţelege pe colegul Popescu

Mai mult de atât, Florin Cârciumaru îl înțelege pe liderul PNL Gorj, Dian Popescu, care a perceput respectivul articol ca un atac. Dian Popescu le-a transmis la momentul respectiv pesediștilor că vor plăti cu vârf și îndesat. ”Trebuie să fim foarte atenți pentru că adversarii politici abia așteaptă conflicte în interiorul USL-ului, le mai și provoacă, de asta trebuie să fim foarte atenți. Da, are dreptate, eu îl înțeleg perfect pe domnul Dian pentru că eu mă văd pe mine câte presiuni sunt asupra mea, o dată că sunt primar în exercițiu și trebuie să respect un program de lucru, să primesc oamenii, să stăm de vorbă și pentru că sunt și primar candidat și trebuie să mă organizez și să merg în campanie. Pe lângă toate aceste aspecte mai sunt și copreședinte USL și avem în momentul de față o mare răspundere în ceea ce privește CEO”, mai spune Florin Cârciumaru. 

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: