Cârciumaru: Nu mă răzgândesc, Marin Condescu a greşit

Primarul Florin Cârciumaru a oferit un interviu postului Radio Infinit în care explică retragerea sa din Adunarea Generală a Acţionarilor de la Clubul Sportiv Pandurii. Cârciumaru a spus că nu a fost forţat să se retragă, dar a fost nemulţumit de modul în care Marin Condescu a anunţat numirea lui Liviu Andrei pe postul de director general la club. Cârciumaru mai spune că era acuzat de toate măsurile luate de Condescu, fiind suspectat că îl susţinea pe acesta. El a mai spus că nu se va răzgândi şi că primăria Târgu Jiu va desemna o altă persoană în AGA la Pandurii.

Reporter: Ce v-a deranjat în ceea ce priveşte numirea domnului Liviu Andrei la Clubul Pandurii?

Florin Cârciumaru: Nu am fost de acord cu modul în care a fost numit domnul Liviu Andrei ca manager în cadrul Cubului Pandurii. Am fost şi eu întrebat, cât şi domnul David. La vremea respectivă am spus că trebuie să respectăm o legislaţie, un cadru legal, în ceea ce priveşte numirea lui Liviu Andrei. Nu am avut şi nu am nimic cu dânsul ca om, dar la Clubul Pandurii trebuie să intrăm odată în legalitate şi am considerat ca în primul rând să se modifice, cu aprobarea Consiliului de Administraţie, organigrama, să se prevadă postul de manager general în organigramă. După ce membrii CA erau de acord cu organigrama, cu numirea cu Liviu Andrei, urma să se discute în AGA. Doresc ca cei care vor face parte din AGA de acum înainte să funcţioneze în cadrul clubului şi legal, nu să ne întâlnim la o cafea sau pe stradă pentru că nu este bine. Tensiunea a crescut în jurul echipei, este o atmosferă încordată şi am considerat că cel mai bine este să fac pasul şi să mă retrag din această AGA.

Rep.: Dar ce probleme sunt la Pandurii?

F.C.: Sunt probleme pentru că domnul Condescu, în permanenţă, a refuzat să pună la dispoziţia actualei conduceri CEO situaţia financiară a clubului. Încet-încet am înţeles că toată lumea îşi îndrepta atenţia spre mine, că de fapt eu sunt cel care îl susţin pe domnul Condescu.

Rep.: Nu-l mai susţineţi?

F.C.: L-am susţinut şi o să-l susţin în continuare, dar trebuie să înţeleagă şi dânsul că a lucra într-o echipă, într-o colaborare cu conducerea administrativă trebuie să te supui. (...) Cred că am făcut un gest care este hotărâtor în bunul mers al echipei şi cred că nu am greşit cu nimic. Nu m-a forţat nimeni, dar din cauza tensiunilor am considerat că este mai bine să fac eu un pas lateral. Primăria şi Consiliul local va susţine activitatea sportivă la nivel municipiului, dar în locul meu vom desemna altă persoană.

Rep.: Am vorbit cu Marin Condescu. E optimist, crede că vă poate convinge să rămâneţi în AGA. Se poate?

F.C.: Sunt de acord că fac parte dintr-o echipă unde membrii se respectă reciproc între ei şi când se înţelege de toată lumea că nimeni nu e mai presus de cadrul legal, organizatoric al clubului. Nu e un capăt de ţară că nu mai sunt eu în AGA.

Rep.: Nu vă răzgândiţi?

F.C.: Nu, nu. Deja se vede că la echipă e o stare tensionată şi e de datoria noastră să înţelegem că aşa nu se mai poate continua. S-a greşit foarte mult de domnul Condescu când a decis să-l numească în acest mod pe domnul Liviu Andrei.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: