Cardoso vrea să fie iar surpriza plăcută

Cel mai vechi stranier de la Pandurii, alături de Mingote, brazilianul Cardoso are planuri mari pentru stagiul din Austria. „Concurenţa e bună, cu cât suntem mai mulţi cu atât mai bine. E bine că la noi concurenţa e mare ca să-i dăm o durere bună de cap lui Grigoraş. Nu ştiu pe ce post voi fi folosit. Să fie oriunde, pe orice post ca să prind eu primul 11. Nu mă gândesc încă să încep campionatul ca titular pentru că sunt în urmă cu pregătirea din cauza pauzei mari pe care am luat-o. Mai am de lucru la pregătirea fizică şi vreau să fac o surpriză, să mă pregătesc bine şi să ajung la nivelul celorlalţi colegi astfel încât Grigoraş să spună că m-am pregătit bine şi pot să fiu titular”, spune brazilianul care a semnat recent prelungirea pe încă 2 ani. Deşi e deja de 3 ani şi jumătate în România, Cardoso nu se gândeşte să joace în naţionala lui Piţurcă. „Eu sunt cu gândul doar aici şi nu mă gândesc să joc la altă echipă în România. Dacă facem un sezon bun şi dacă apare ceva, eu plec doar în străinătate. Aici sunt de mult timp şi gândul meu acum e să îndeplinim obiectivul clubului, să facem istorie şi pe urmă vedem”, încheie Cardoso.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: