Carierele, conduse tot de vechii directori. Ce plan are Antonie!

Carierele din cadrul CE Oltenia sunt conduse tot de vechii directori chiar dacă noua organigramă, care prevede înfiinţarea unor sucursalele, a fost avizată încă din luna februarie. Surse din cadrul companiei spun că șeful Diviziei Miniere, Daniel Antonie, vrea să continue tot cu actualii directori de la cariere, pe care să îi prindă și în organigramă și mai apoi să organizeze concurs pentru desemnarea noilor șefi de cariere. Numai că planul său nu este avizat și de restul membrilor din Directorat. 

Daniel Antonie, șeful Diviziei Miniere, vrea să treacă în organigramă tot vechii directori de cariere, dorind să organizeze ulterior concurs pentru desemnarea noilor șefi de cariere. Surse din companie spun că acesta a realizat un proiect în acest sens pe care l-a înaintat membrilor Directoratului. Cum Antonie nu a mai participat la ultimele ședințe de Directorat, din cauza dosarului penal, directorii care fac parte din acest for de conducere nu au avizat proiectul. Cei din Directorat nu vor să avizeze acest plan fără ca Daniel Antonie să justifice în fața lor necesitatea punerii în aplicare a acestuia.

Până acum doar șefii de sucursale miniere au fost stabiliți, însă fără să fie organizat vreun concurs. Este vorba de sucursalele Roșia-Rovinari și Motru Jilț, unde au fost desemnați Iustin Ioniță, respectiv Mihai Dafinoiu. Aceștia au fost intens contestați în ultima vreme, în special de sindicaliști, care au spus că cei doi directori de sucursale sunt plătiți cu bani grei de către companie, deși ei nu desfășoară niciun fel de activitate, carierele fiind conduse tot de directorii de UMC.

Vizualizări: 4,444

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: