Scandal din prima ședință de Consiliu Local, la Fărcășești

Nici nu s-au constituit bine că neînțelegerile au și apărut în Consiliul Local Fărcășești. Consilierii PSD din localitate îl acuză pe noul primar liberal, Constantin Drăgoescu, de încălcarea legii. În fapt, este vorba de un proiect de hotărâre în care se aprobau bani pentru izolarea termică a Liceului Roșia. Consilierii PSD contestă faptul că primarul vrea să dea banii direct conducerii liceului și nu organizează o licitație pentru lucrarea respectivă. Primarul Drăgoescu susţine că nu mai este timp pentru organizarea licitaţiei pentru că într-o lună începe şcoala.  

Proiectul de hotărâre vizează suma de 70.000 de lei pentru izolarea termică a Liceului Roșia Jiu. Potrivit proiectului, suma este alocată direct conducerii liceului, iar consilierii PSD contestă proiectul cu atât mai mult cu cât director la Liceul Roșia este Liliana Bugă, soția șefului PRU, Rudi Bugă, partidul cu care PNL are majoritate la Fărcășești. ”Este vorba de o rectificare bugetară prin care primarul a luat 70.000 de lei de la o lucrare și i-a dat soției domnului Bugă, care este directoarea liceului. Deci, i-a dat acești bani ca sprijin pentru izolarea liceului în loc să facă primăria lucrarea. Practic, dumneaei face ce vrea cu banii. Noi nu suntem împotrivă să izolăm liceul, dar am fi vrut să facem noi, primăria, lucrarea pentru că spațiul este al primăriei”, a spus Marius Bălu, consilier local PSD la Fărcășești.

Ce spune primarul

Consilierii PSD critică şi mişcările politice de la PRU, partid condus de Rudi Bugă. ”În ședința de constituire a Consiliului Local, domnul Bugă i-a retras sprijinul politic consilierului de pe primul loc pentru că era cu noi, cu PSD, și l-a pus în locul lui pe Constantin Văduva, care era pe locul 11 pe listă. Deci, a sărit peste 10 consilieri ca să-l pună pe Văduva că era cu PNL cu care au făcut și alianță ca să aibă majoritate în Consiliu Local”, a spus Marius Bălu, consilier PSD Fărcășești.

Pentru a putea da acești bani, primarul Drăgoescu a renunţat la amenajarea unui șanț. Primarul Constantin Drăgoescu a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect declarând doar că nu mai era timp suficient pentru organizarea unei licitații. ”Noi avem voie să alocăm bani către școală pentru că este școală cu personalitate juridică. Noi nu mai avem timp să facem licitație, școala începe curând. Am luat bani de la o lucrare care nu a fost contractată și nu era o urgență”, a spus primarul Drăgoescu.   

Vizualizări: 1,931

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: