La această oră știm că trei oameni au murit, șapte sunt în stare gravă și ceilalți au răni ușoare, dar sunt în stare de șoc. Noi, ceilalți, ne gândim la ei, la ai lor, și ne cuprinde o stare de revoltă. Cei mai mulți spun că era o chestiune de timp până să se întâmple o altă tragedie. Așadar, o așteptam!

Iar acum ne uităm în jur și căutăm vinovați. Conducerea pentru că permitea și obliga oamenii să meargă cu astfel de mașini, sindicaliștii pentru că au tăcut și nu și-au protejat oamenii, instituțiile de control, pentru că au închis ochii la multe dintre neregulile din câmpul muncii din minerit și energie, pentru, nu-i așa, până la urmă CEO susține economia județului!

Toți cei 25 de oameni care s-au urcat acum în mașină au mai urcat și altă dată și nu se gândeau că pot păți ceva. 

Merge așa de prea multă vreme, nu li se poate întâmpla lor.

Dar ce mai e de făcut? Cum ce e de făcut?

Dacă este ceva de făcut acum este momentul. 

De fapt, despre asta este vorba: despre faptul că merge și așa!

Nenorocitul de merge și așa care a pătruns în tot și în toate și care a devenit normalitate. 

Se moare din nepăsare, dar merge și așa. Se cere șpagă, dar merge și așa. Ai nevoie de pile pentru orice, dar așa merge! Nu avem infrastructură, dar merge și așa! Trăim rău, dar merge și așa!

…merge și așa!

Nici măcar nu mai este vorba despre a găsi vinovați despre acest accident, cine permitea să fie transportați oamenii așa, cât de veche era duba morții, cum sunt condițiile din carieră…

O rezolvare prin ”tăierea unor capete”, specific nouă, nu rezolvă problema în profunzimea ei. 

Nu trebuie să dispară oameni, ci trebuie să dispară un anumit comportament.  ”Merge și așa” face echipă devastatoare cu ”Nu e treaba mea”. 

Urlăm după oameni competenți, dar ne lipsește umanitatea. Ne lipsesc oamenii de fapt.