Ce daune a primit un poliţist agresat

Un bărbat din Plopșoru a primit miercuri o condamnare cu suspendare pentru o altercație pe care a avut-o cu ceva vreme în urmă cu un polițist din localitate, agentul primind acum și despăgubiri din partea agresorului său. Instanța a stabilit ca inculpatul Costel Cercel, poreclit și „Cici” să fie condamnat la 1 an de închisoare, executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 2 ani, timp în care individul trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților. El trebuie să presteze și 80 de zile de muncă în folosul comunității la primăria sau școala din localitate, judecătorii interzicându-i să părăsească teritoriul național fără încuviințarea instanței. „Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere ori săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Obligă inculpatul la plata către partea civilă Văduva Daniel, a sumei de 4.000 de lei, reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. (1) C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, a decis instanța, verdictul putând fi contestat.

Vizualizări: 506

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: