Ce facilități au afaceriștii din Motru

Autoritățile din Motru încearcă să convingă persoanele fizice și agenții economici să-și plătească mai devreme taxele către stat. Îi motivează pe toți contribuabilii cu reduceri de dări. Mai exact, cei care se grăbesc să achite taxele locale și impozitele în primele trei luni, plătesc mai puțin, iar cei care achită datoriile integral, scapă de penalități. Măsurile aleșilor locali au adus deja mai multe încasări la bugetul primăriei.

Încasările au crescut până în luna septembrie a acestui an. Mulți agenți economici, dar și simpli cetățeni au vrut să scape de penalitățile adăugate datoriilor vechi așa că s-au grăbit să-și plătească debitele integral.

În plus, cei care au mers la ghișeele de la Taxe și Impozite Locale Motru în primul trimestru au primit o bonificație. “Este vorba de acea reducere de 10% pentru persoanele juridice care își achită datoriile integral până la 31 martie. Este ceva similar cu persoanele fizice unde alte primării au făcut aceste demersuri cu mult timp în urmă. Anul acesta sper că acest proiect este binevenit. Este o gură de oxigen pentru persoanele juridice care, din păcate, au fost sprijinite prea puțin sau deloc”, a spus viceprimarul municipiului Motru, Cosmin Morega.

Până luna trecută, Primăria Motru a încasat deja cu 500 de mii de lei mai mult decât anii trecuți. „Le dă posibilitatea oamenilor de a-și dezvolta afacerea. Mi-aș dori să nu mai plece niciun agent economic din Motru. Mai multe societăți comerciale au ales să plece la Peștișani, în Mehedinți, la Târgu Jiu, unde există această bonificație. Nu se pierd bani pentru primărie. Este un câștig pentru Primăria Motru pentru că ai sume reale încasate la începutul anului. Nu ne încântă cu nimic dacă avem acele rămășițe și nu îi încasezi ca să-ți plătești facturile la timp. Noi am mai votat o hotărâre pentru cei care plăteau datoriile până în septembrie și le scădeam penalitățile. Acest lucru a fost benefic. S-au încasat peste 5 miliarde de lei vechi și de la persoane fizice și de la persoane juridice. Oamenii s-au bucurat că nu au mai plătit acele penalități. S-au colectat sume restante chiar și de 4-5 ani”, a mai adăugat viceprimarul din Motru.

Vizualizări: 2,559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: