Ce mai e de îngropat?

Am aşteptat cu sufletul la gură simplificarea procedurilor, eliminarea regulamentelor inutile sau măcar a sutelor de anexe care ne trimit la alte 1000, la fel de nerelevante ca cele dintâi, abandonarea prostului obicei de a cere hârtii peste hârtii, care nu acoperă realităţi, ci aşteptări frustrate. Am sperat ca tot acest păienjeniş birocratic să-şi găsească sfârşitul, iar noi să-l petrecem pe ultimul drum, cu bucurie nedisimulată. Am crezut în promisiunile fiecărui ministru al educaţiei aflat la început de mandat. Noi, cum am fost/suntem, am consumat energii, topind într-o secundă toate îndoielile noastre, privind drumul pe care îl străbatem. Răul, măsurat în maculatură, în tomuri de hârtii de tip balast, ne-a strivit, ne-a copleşit, ne-a creat automatisme. Mai grav, o suprarealitate, una golită de conţinut, a luat locul realităţii concrete, una îngrozitor de neadecvată sistemului birocratic. Scară la cer au fost pentru unii munţii de dosare, în spatele cărora trona împăratul. Din păcate, un împărat gol, învelit în paftale de hârtie împrăştiată prin toată împărăţia.

Şi, cu toate acestea, ne-am adaptat, într-o veche şi nedreaptă obişnuinţă românească. Am acceptat (unii, chiar cu bucurie) mărirea dozei, seduşi, aproape inerţial, de buchetul ameţitor al dosarelor pentru gradaţie de merit, pentru metodist şi pentru alte misiuni care ţin în captivitate sistemul.

Altfel spus, am rămas încremeniţi în proiectul altora, pentru că în propriul proiect nu îţi mai găseşti locul.

Execuţia hârtiilor este devastatoare. Nu creativitatea, nu munca din spatele performanţei sau efortul alfabetizării te pot defini. Dacă pentru tine, micile victorii într-un domeniu contează, pentru alţii marele trofeu înseamnă să ştii de toate şi nimic.

Adică să fii şi tu suspectat de goliciune în faţa unei realităţi atât de generoase. Nu poţi să câştigi atâtea teritorii fără să nu fi înregistrat nicio înfrângere. În educaţie, greşelile se comit nu din cauza ta, ci din cauza oştilor de funcţionari care cer, fără nicio jenă sau ruşine tomuri de hârtii, Ne mai întrebăm de ce? E limpede că au uitat să mai trăiască şi vieţile altora, de vreme ce a lor a fost înghiţită de rutină şi plictis. Pentru opimişti: platformele - o nouă găselniţă pentru aceleaşi moravuri.

În normalitate, anormalitatea e doar o probă de divertisment. Nu dă dureri de cap, nu uită, nu oboseşte şi nu îmbolnăveşte. În criza pandemică, însă, în care ne aflăm, birocraţia este resimţită ca o formă agresivă de atac al minţii relaxate împotriva nervilor noştri hăituiţi.

Ne-am adaptat şi acum, scrâşnind din dinţi la fiecare izbitură. Nu ne plângem, dar nici nu ne putem arăta la nesfârşit bunăvoinţa. E onorant pentru noi să fim şi profesori şi jandarmi şi psihologi. Dezonorant e pentru voi, stimabililor, ca timp de 6 luni să nu faceţi un pas, un singur pas, pentru a simplifica treptat conţinuturile, pentru a concepe o bibliotecă virtuală, cu lecţii model, realizate de cei mai buni profesori din ţară (cum, Doamne, moldovenii de peste Prut, aşa nevoiaşi cum sunt, au resurse educaţionale deschise?).

Şi, în temeiul minţilor îngheţate, aţi distrus şi speranţa din urmă: crearea Corpului de Control al Evaluatorilor, un organism necesar, dar al cărui mecanism de constituire e ilogic, de durată şi neasumat.

Un amestec de criterii, niciunul însă important, niciunul raportat la experienţă, la stagiile de mentorat în comisiile naţionale de organizare şi de evaluare a concursurilor şi a olimpiadelor şcolare.

Prin urmare, cereţi evaluarea celor evaluaţi deja, cu ani de antrenament, validaţi de fiecare partid aflat la guvernare, uitând că majoritatea dintre dumnevoastră aţi fost numiţi sau desemnaţi în funcţie de steaua sau de stelele norocoase ale destinului. Principiul „cine pe cine judecă” nu funcţionează în legea demersului eficient, unul care să aducă transparenţa în punctul nevralgic al învăţământului românesc. Ce mai e de îngropat? Orice ar fi, îl vom conduce pe ultimul drum „en fanfare”.

Vizualizări: 3,975

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: